Începutul celui care doreşte să-şi asume viaţa monahală este însoţit de semne. Cei care intră în monahism ştiu acest lucru. E mai mult decât dorinţa care îmboldeşte pe cine­va către această vieţuire, deşi această dorinţă este chiar temelia ei. Se petrec însă şi alte întâmplări în care se vede clar mâna lui Dumnezeu. Aces­tea vor sluji mai târziu ca reazem dătător de nă­dejde pentru a putea termina ceea ce ai început şi te determină să-ţi fixezi şi să-ţi duci la împlini­re scopul. Este cu neputinţă a descrie exact ceea ce se petrece. Fiecare dintre voi a primit un semn tainic, şi numai aceleia i se pare a fi cu totul neobişnuit. Acest fapt ne asigură că monahismul, atât la începutul cât şi la împlinirea lui, este o lu­crare de provenienţă cerească; şi că o monahie este un fenomen miraculos şi graţios pe acest pă­mânt, deşi la exterior se arată ponosită, mai mult ponosită decât graţioasă.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Râvna duhovnicească, Editura Sophia, p. 28)