Sfântul Sebaldus, ocrotitorul orașului Nürnberg (†19 august 780)

Sfântul Sebaldus a fost un eremit care a trăit în secolul al VIII-lea, petrecându-și cea mai mare parte a vieții în pădurile din împrejurimile orașului Nürnberg. Pentru propovăduirea și minunile sale este considerat drept „apostolul” acestei metropole din nordul Bavariei. Racla cu moaștele sale este adăpostită de o mare biserică din centrul orașului, care îi poartă numele, și care a fost vreme de secole un mare centru de pelerinaj.

Origini neclare

Prima mențiune documentară despre pustnicul Sebaldus, care a săvârșit o minune în Nürnberg, este înregistrată în Annales Augustani în 1070. La scurtă vreme, monahul Lambert din Mănăstirea Hersfeld atestă în 1072 cinstirea sfântului în Nürnberg, scriind că numeroși oameni primesc ajutorul lui. Alte mențiuni, la câteva secole distanță, însăilează numeroase întâmplări care prezintă deseori inconcordanțe cronologice și fac astfel deosebit de dificilă o clarificare istorică exactă.

Amintirea vieții sale s-a perpetuat generații de-a rândul în istorisiri locale, înregistrate în scris în diferite forme. Cele mai vechi biografii îi plasează originea în Anglia sau Scoția, fiind contemporan cu sfinții Willibald (†787) și Wunibald (†761), doi mari misionari cinstiți în Bavaria. Lucrarea Ea war ain kunek (A fost o dată un rege), a lui Konrad Sauer (sec. XIII), începe cu afirmația: „În vremea când Leon și Constantin erau împărații Imperiului Roman, iar Pipin și Carol domneau în regatul Franței...”, ceea ce îl plasează pe sfânt în Franța secolului al VIII-lea sau al IX-lea. Legenda nova St. Sebaldi, o biografie prețioasă din punctul de vedere al stilului, scrisă de Sigmund Meisterlin în germană și latină (1484-1488), susține însă că sfântul era fiu al regelui Danemarcei. Compilația din aceeași perioadă, intitulată Vechea Legendă a Nürnbergului, păstrată pe două role de pergament în biserica „Sfântul Sebaldus”, tipărită însă abia în 1842, afirmă același lucru. A primit numele Sebaldus, care se traduce prin „puternic sau curajos pe mare”, sau după altă variantă „victorie îndrăzneață”.

 

Viața sfântului

Potrivit biografiei celei mai complete, aflăm că Sfântul Sebaldus a fost înclinat către cele sfinte de mic copil, iar la vârsta de 15 ani a părăsit Danemarca fiind trimis la studii în Paris. Fiind căsătorit cu forța cu o fecioară aleasă de către părinți, el a fugit în noaptea nunții, ca și Sfântul Alexie Omul lui Dumnezeu, trăind timp de 16 ani ca pustnic prin împrejurimi. Împreună cu Willibald, Wunibald și Walpurgis, fiii regelui Bretoniei, s-a dedicat ascezei, hotărându-se pentru viața de călugăr itinerant. În urma unui pelerinaj la Roma, împreună cu ucenicul său Dionisie s-a întâlnit cu Papa Grigore al II-lea (715-731), care l-a trimis să creștineze triburile păgâne din Germania.

Mai întâi, sfântul a propovăduit în nordul Italiei, în regiunea Lombardia, unde a săvârșit o minune, salvându-i de la moartea prin înfometare pe vechii săi prieteni Willibald și Wunibald, dându-le pâine primită de la îngeri și adăpându-i dintr-un butoiaș de vin care nu se golea niciodată. Întâlnirea cu ei probabil l-a determinat mai târziu să se stabilească în Franconia. Episodul italian înregistrează și faptul că a rămas o vreme într-un schit lângă Vicenza, unde oamenii se adunau să îi asculte învățăturile. Aici a avut o dispută cu un eretic, poate arian, pe care l-a combătut atât prin argumente, cât și printr-o minune: pământul s-a deschis și l-a înghițit pe adversar, până când sfântul s-a rugat pentru eliberarea acestuia.

Curând, sfântul a trecut alpii în ținuturile germanice. Aflându-se în apropierea orașului Regensburg, nu putea traversa Dunărea nicicum, și atunci și-a folosit cojocul ca pe o barcă. Apoi, după mai multe întâmplări miraculoase petrecute în oraș, a plecat și mai la nord, în ținutul Franconiei, stabilindu-se într-o pădure în Nordgäu, localizată în aria actuală a orașului Nürnberg. Acest loc a păstrat multă vreme numele Sebaldiwald (Pădurea lui Sebald) și este situat lângă pârâul Pegnitz. Multă vreme, Sfântul Sebald a dus aici o viață retrasă, în asceză severă, rugăciune și priveghere. Totuși, se bucura de oaspeți, localnicii vizitându-l pentru a-i asculta învățăturile sau a-i cere ajutor în diferite situații. Odată, a ajutat un țăran să-și găsească boii pierduți în pădure, la lăsatul întunericului. După ce s-a rugat la Dumnezeu, sfântul i-a spus păgubitului să plece în pădure cu mâinile ridicate, așa încât din degetele sale ieșea lumină ca ziua, găsindu-și astfel animalele pierdute.

Deseori pustnicul venea în oraș, poposind la hanul unui căruțaș localnic, unde multă vreme s-a păstrat scaunul în care adesea spovedea, ceea ce înseamnă că era preot. Într-o iarnă i-a cerut gazdei să îi facă focul ca să se încălzească, dar fiindcă ori acesta nu avea lemne, ori era zgârcit, sihastrul i-a spus soției acestuia să pună pe foc țurțuri de gheață, iar aceștia au ars ca prin minune, încălzind casa. Biografia sa legendară înregistrează și alte minuni. Odată, cineva i-a adus să mănânce pește, însă în oraș era o lege care interzicea comerțul peștelui. Fiind prins și scoțându-i-se ochii din porunca autorităților, omul a ajuns într-un final la pustnic, care i-a vindecat orbirea.

Biografia mai atestă că sfântul a petrecut vreme îndelungată pentru luminarea băștinașilor în dreapta credință și că și-a prevăzut sfârșitul. Potrivit dorinței sale, după trecerea sa la Domnul, trupul i-a fost pus într-un car cu boi, pentru a fi îngropat acolo unde aceștia s-ar opri. Acest lucru s-a întâmplat în fața capelei „Sfântul Petru” din Poppenreuth, lăcaș sfințit în anul 746 de Sfântul Bonifațiu, încreștinătorul Germaniei.

 

Venerarea

Locuitorii orașului l-au venerat pe Sfântul Sebaldus încă din timpul vieții acestuia. După ce capela din lemn a ars în urma unui fulger, pentru o vreme racla cu moaște a fost mutată în mănăstirea scoțiană „Sfântul Egidiu” din oraș, apoi în biserica „Sfântul Petru”, din apropierea castelului imperial, care a primit în 1230 hramul „Sfântul Sebaldus”. Aceasta a fost înlocuită de noua catedrală (1361-1372) construită în stil basilical târziu, cu două coruri. În jurul anului 1250, un autor necunoscut îi compunea slujba intitulată „Os justi”, iar în 1256 episcopul Heinrich von Bilversheim din Bamberg acorda credincioșilor „indulgența” de vizitare a mormântului în trei zile din an.

În secolul XI, la racla sfântului soseau pelerini chiar și din Franța, veniți să se roage pentru vindecarea de diferite boli. Cultul vestitului pustnic a luat amploare în urma publicării lucrărilor referitoare la viața sa, amintite mai sus. Cinstirea sa în ziua de 19 august coincide cel mai probabil cu ziua trecerii sale la cele veșnice. Sărbătoarea a fost multă vreme celebrată într-o formă foarte fastuoasă, iar la racla sa erau rostite rugăciuni specifice. Racla din argint, realizată în 1397, conține două casete cu 18, respectiv 91 de fragmente de moaște. În 1401 se înregistrează o procesiune cu racla de argint în jurul bisericii, care probabil nu ar fi prima. Un sfert de veac mai târziu, la 26 martie 1425, Papa Martin V a confirmat, la cererea localnicilor, venerarea oficială a sfântului, incluzându-l în canonul bisericesc, lucru care a fost sărbătorit atunci timp de opt zile în Nürnberg.

Curând, orășenii au comandat realizarea unui monument măreț și foarte scump, în care să fie așezată racla de argint, acesta fiind terminat de meșterul Peter Vischer și cei cinci fii ai săi, după o muncă de 13 ani, în 1519. Pe monument sunt realizate din fier forjat mai multe figuri simbolice (Noul Ierusalim, cei 12 Apostoli, prorocii Vechiului Testament, virtuțile), registrul de la bază reproducând evenimente din viața sfântului. Inscripția de pe monument, în germana vremii, spune: „Spre laudă doar lui Dumnezeu Cel Atotputernic și Sfântului Sebaldus, spre cinstea Domnului cerului, plătit doar cu ajutorul oamenilor credincioși”.

Venerarea sfântului a devenit și mai mare după oferirea de părticele din moaște unor biserici din apropiere. Astfel, mici relicve au fost dăruite în secolul al XIV-lea mănăstirilor Andechs și Kitzingen, dar și unei biserici la Praga, în timpul împăratului Carol IV (1361). Cinstirea ascetului a continuat și mai târziu, în ciuda Reformei care a interzis cultul în 1525. Totuși, venerarea nu a dispărut complet. În mod excepțional, racla cu moaștele sale a fost păstrată intactă chiar în biserica devenită între timp protestantă, datorită numeroaselor miracole petrecute aici. Cuviosul era invocat în special de femeile însărcinate, ca ajutor în caz de primejdie, dar și de către alții, pentru protecție în pelerinajele către Roma, precum și în călătoriile pe mare, împotriva vânturilor potrivnice. Deseori, o casetă conținând craniul sfântului era adusă la femeile însărcinate, aflate în travaliu îndelungat și chinuitor.

O rugăciune specială rostită la mormântul său se aseamănă mult cu troparele sfinților răsăriteni: „Dumnezeule Atotputernic și veșnic, care ai făcut viața Sfântului Sebaldus demnă de laudă de-a lungul vremii, prin necazurile din acest timp, te rugăm ca pentru mijlocirile lui să aperi poporul tău și să îl conduci în Împărăția cea cerească, după trecerea acestei vieți trecătoare”. 

Sfântului i-au fost dedicate în Nürnberg și în împrejurimi altare, statui pentru altar, icoane, un covor de perete (1425), monede locale (1429), iar numele său a fost purtat de creștini. Jumătatea orașului vechi situată la nord de râul Pegnitz poartă până astăzi numele „Sebald”.

În iconografie, Sfântul Sebaldus este deseori reprezentat cu chilia sa, nu departe de orașul Nürnberg, care este vizibil în fundal, predicând în pădure, alături de orășeni, soldați și țărani care îi ascultă cuvintele. Poartă în mână un toiag și uneori, pentru a aminti de două dintre întâmplările minunate din viața sa, este flancat de doi tauri. Sfântul Sebaldus este înscris ca sfânt local și în calendarul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, iar în Catedrala Ortodoxă din Nürnberg este reprezentat într-o frescă, alături de alți sfinți propovăduitori. 

(text semnat de Ierodiacon Ioan Dumitru Popoiu, consilier cultural la Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, www.mitropolia-ro.de)

Bibliografie:

Sebaldus von Nürnberg, în: E. Stadler, Franz Joseph Heim, Johann N. Ginal (ed.):Vollständiges Heiligen-Lexikon, Band 5. Augsburg, 1882, pp. 225-228

Seibert Hubertus, Sebald în: Neue Deutsche Biographie vol. 24, Berlin, 2010, pp. 105-106, online:  http://www.deutsche-biographie.de/ppn118795910.html

Arno Borst, Die Sebalduslegenden in der mittelalterlichen Geschichte Nürnbergs, în: Jahrbuch für fränkische Landesforschung 26, 1966, pp. 19-178

Wilhelm Störmer, Sebald, în: Lexikon für Theologie und Kirche, ed. 3., Vol. 9, col. 358

Herbert J. Thurston, S.J. & Donald Attwater (ed.), Butler’s Lives of the Saints, 2nd ed., London, 1956, pp. 350 sq. 

David J. Collins, The Holy Recluses. In: Reforming Saints: Saints' Lives and Their Authors in Germany, 1470-1530, Oxford Studies in Historical Theology, Oxford University Press, Oxford 2008, pp. 51-74.

 

Ultimele din categorie