Doi ani de la trecerea la Domnul a scriitoarei Aspazia Oțel Petrescu
Se împlinesc astăzi, 23 ianuarie, doi ani de la trecerea la Domnul a doamnei Aspazia Oţel Petrescu, scriitoarea care a mărturisit şi apărat Ortodoxia cu preţul libertăţii sale în timpul regimului comunist.
Aspazia Oţel Petrescu s-a născut la 9 decembrie 1923 în comuna Cotul Ostriţei, Ucraina de astăzi. A fost primul dintre cei doi copii ai învăţătorilor Ioan şi Maria Oţel. A urmat cursurile primare la şcoala din comuna Ghizdiţa (Fântânele). A fost înscrisă la Liceul din Bălţi și retrasă după un trimestru, pe caz de boală. Între 1936-1940 a urmat cursurile la Liceul ortodox de fete „Elena Doamna” din Cernăuţi. În frământările anului 1940 a pierdut din nou un an şcolar. În 1941 a reluat cursurile la acelaşi liceu, recuperând anul pierdut şi urmând regulat clasa a 5-a şi, în particular, concomitent, clasa a 6-a. Și-a ajuns din urmă generaţia în clasa a 7-a. La 18 martie 1944 a întrerupt şcoala, luând calea refugiului. Bacalaureatul l-a dat la Orăştie, în 1944, sub bombardamente.
Între 1944-1948 a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea Babeş Bolyai – primul an la Sibiu, unde Universitatea era refugiată, şi apoi la Cluj. În timpul facultăţii a conferențiat în cadrul Frăţiei Ortodoxe Române Studențești, cu lucrarea „Iisus în poezia română”. A fost una dintre elevele preferate ale lui Lucian Blaga, care o va încuraja să-şi cultive talentul literar. Între 1946-1948 a lucrat ca dactilografă la prestigiosul Centru de Studii Transilvane, condus istoricul Silviu Dragomir.
La 9 iulie 1948 a fost arestată în plină sesiune de examene, fără să fie absolventă şi fără posibilitatea de a susţine examenul de stat. A fost condamnată la 10 ani de temniţă grea, pe care i-a executat în diferite închisori: Mislea, Dumbrăveni, Miercurea Ciuc. Motivul arestării a fost unul simplu şi devenit deja clasic pentru ideologia comunistă, atee: aderenţa la Cetăţuia – organizaţia de tineret a femeilor din Mişcarea Legionară, similară Frăţiilor de Cruce – organizaţia de tineret a bărbaţilor – din cadrul Liceul ortodox de fete „Elena Doamna” din Cernăuţi. În 1958, în loc de eliberare, i s-au dar încă 4 ani de închisoare, pe care i-a executat trecând prin închisorile comuniste Mislea, Jilava, Botoşani și Arad – de unde a fost eliberată. Apoi s-a mutat cu mama sa, pensionară și văduvă, în Roman.
Cu foarte mare dificultate a reușit să se angajeze pe un post de contabilă la o cooperativă din Roman. În 1964 s-a căsătorit cu Ilie Alexandru Petrescu, căruia îi murise soţia. Împreună cu acesta îi creşte pe cei doi copii orfani, care ajung calificaţi (fiul - inginer, iar fiica - medic). În 1977 îi moare mama, în 1987 - soţul, iar în 1998 - fratele.
După decembrie 1989 a participat la toate comemorările martirilor şi mucenicilor din temniţele comuniste, fiind coorganizatoarea Sfântului Paraclis de la Mislea, locul de pomenire a tuturor tinerelor legionare, a martirelor şi sfintelor din temniţele comuniste. În 2007 primeşte Premiul Fundaţiei Culturale Lucian Blaga pentru creaţie literară – proză scurtă, în cadrul Festivalului Internaţional Lucian Blaga, Lancrăm-Sebeş-Deva.
***
Pe 9 decembrie 2017, în anul dedicat Apărătorilor Ortodoxiei în temnițele comuniste, Aspazia Oțel Petrescu a împlinit 94 de ani. Atunci, ea a transmis un mesaj către tineri:
„Treaba noastră cea mai asiduă este să nu ne pierdem speranţa! Pentru că vremurile sunt atât de opresive, încât atentează şi la această virtute, care este toiagul iubirii. Fără speranţă, iubirea singură devine neputincioasă! Să nu ne pierdem speranţa! În ce mă priveşte pe mine, lucrurile sunt foarte simple, eu sunt foarte aproape de deznodământ, dar mă gândesc la voi, cei tineri, cât de greu o să fie să nu vă pierdeţi speranţa şi să rămâneţi luminoşi şi înfloriţi în vremurile acestea atât de parşive”.
În data de 23 ianuarie 2018, la vârsta de 94 de ani, doamna Aspazia Oţel Petrescu s-a mutat la cele veşnice.
Ne rugăm ca Hristos, Mântuitorul lumii, să o odihnească în ceata sfinţilor, unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţa cea fără de sfârşit.
Veşnica ei pomenire!
Vă recomandăm să citiți și: