„Mântuitorul Şi-a ales ucenici dintre oamenii simpli, neşcoliţi. I-a chemat, ei au lăsat totul şi au mers după Dânsul. El nu le-a dat nici un îndreptar de rugăciune, le-a dat deplină libertate şi înlesniri, precum copiilor. Dar însuşi Mântuitorul, cum sfârşea de propovăduit, Se retrăgea în pustie şi Se ruga. El îşi cunoştea ucenicii şi ei veneau de bunăvoie de la Ioan Botezătorul; El nu îi chema, dar ei veneau. Ce fel de dreptar le dădea El, rămâne un lucru tainic, dar i-a învăţat să se roage. Şi iată, când ucenicii lui Ioan au venit la Mântuitorul, au povestit apostolilor că ei se roagă, iar aceştia şi-au dat seama: «Iată, ucenicii lui Ioan se roagă, iar bunul nostru învăţător nu ne-a spus nici un cuvânt despre rugăciune». Şi atât de serios L-au abordat, chiar cu dojana că, iată, ucenicii lui Ioan se roagă şi noi, nu. Atunci Mântuitorul le-a dat «Tatăl nostru». Şi altă rugăciune nu le-a mai dat”.

(Sfântul Nectarie, Starețul Nectarie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 59)