Pe pământ ne este dat ca prin pace și liniște să biruim tot răul. Putem fi pașnici și liniștiți într-un mediu pașnic și liniștit, dar această pace nu este atât de trainică și statornică precum aceea care se dobândește într-un mediu plin de tulburare. Atunci când pleci dintr-un mediu liniștit într-unul plin de tulburare, de îndată îți schimbi starea sufletească, nu poți să rabzi nedreptatea și se pornește iadul, roiesc gândurile ucigașe, și atunci s-a isprăvit cu pacea noastră. De aceea Domnul ne duce prin pătimiri, greutăți și necazuri, ca prin ele să dobândim pacea. Noi nu avem putere să le biruim pe toate acestea singuri, fără Dânsul. Avem pilda Sfintei Mucenițe Ecaterina, care, fiind tânără de 18 ani, a pătimit.

Rănită și istovită, a fost aruncată de vrăjmași în temniță și Domnul i S-a arătat acolo. Ea L-a întrebat: „Doamne, unde ai fost până acum?”. „Aici am fost, în inima ta.” „Cum ai fost în inima mea, când ea este rea, necurată și plină de trufie?” „Da, așa-i”, i-a spus El, „însă ai lăsat loc și pentru Mine, și dacă nu aș fi fost cu tine nu ai fi putut duce această pătimire. Căci îți voi da putere să poți răbda până la capăt!”

Sfinții Părinți spun: „Prin aceasta vom ști că suntem dragi Domnului, dacă ne duce prin mari necazuri, pătimiri și suferințe”. „Pace las vouă, pacea mea dau vouă; nu precum dă lumea, dau eu vouă. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se spăimânteze”, (Ioan 14, 27) spune Domnul, Cel ce este Adevărul, Calea și Viața.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, pp. 171-172)