Donaţii online pentru Catedrala Mântuirii Neamului

Patriarhia Română

Donaţii online pentru Catedrala Mântuirii Neamului

Credincioşii ortodocşi români, atât din ţară, cât şi din Diaspora, pot face donaţii pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului şi online.

 Patriarhia Română, prin Biroul IT, a lansat site-ul de campanie www.construimcatedrala.ro - o interfaţă care pune la dispoziţie mai multe modalităţi prin care se pot face donaţii. Site-ul mai conţine şi informaţii legate de planurile viitoarei Catedrale, dar şi de stadiul lucrărilor.

„Site-ul are o secţiune Donează acum unde se poate dona printr-un card, fie de credit, fie de debit, o anumită sumă de bani, care se înregistrează. Donaţiile pot fi făcute şi prin sms, câte 2 euro, la numărul 857. Toţi cei care vor dona prin acest site vor primi un certificat de donator, certificat care să ateste că şi-au adus sprijinul pentru construcţia Catedralei Mântuirii Neamului. Certificatele au o serie unică de înregistrare putând fi verificate toate aceste donaţii on line. Site-ul mai cuprinde o secţiune de mărturii intitulată Eu am donat unde am cerut unor persoane care au donat pentru construirea catedralei să ne spună ce au gândit când au făcut aceste donaţii ca mărturie pentru posibili alţi donatori”, a declarat pentru TRINITAS TV părintele Ciprian Mateş şef IT - Administraţia patriarhală.

Alte informaţii cu privire la Catedrala Mântuirii Neamului puteţi afla, în continuare, şi de pe site-ul www.catedralaneamului.ro, lansat de serviciul IT al Patriarhiei Române odată cu începerea lucrărilor de construire a lăcaşului de cult, pe Dealul Arsenalului.

sursa: basilica.ro