Două biserici din Eparhia Huşilor vor fi resfinţite
Credincioşii din Episcopia Huşilor şi din alte părţi ale ţării sunt aşteptaţi în zilele de 21 şi 22 mai 2016 la două slujbe de sfinţire. Astăzi va fi resfinţită biserica din oraşul Murgeni, iar mâine, cea din Parohia Mălăieşti, comuna Vutcani, judeţul Vaslui.
Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va resfinţi astăzi, 21 mai 2016, Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Murgeni, Protopopiatul Bârlad, judeţul Vaslui. Piatra de temelie a bisericii a fost aşezată în anul 1914, totodată începându-se şi lucrările de construcţie ce s-au finalizat doi ani mai târziu. Pe 21 mai 1916, locaşul de închinare a fost sfinţit de Episcopul Nicodim al Huşilor, al doilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. În cel de-al Doilea Război Mondial, biserica a fost bombardată, rămânând doar pereţii, pentru ca între anii 1948-1952 să fie refăcută prin contribuţia enoriaşilor şi resfinţită de către Episcopul Teofil Herineanul al Romanului şi Huşilor. Alte lucrări importante de reabilitare ale acestui sfânt locaş de cult au început în anul 2010, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Corneliu, sub păstorirea preotului Iorgu Ţicău, fiind susţinute prin contribuţia şi dărnicia credincioşilor din această parohie.
Resfinţire la Mălăieşti
În Duminica a 4-a după Paşti, mâine, 22 mai 2016, Episcopul Huşilor va resfinţi biserica Parohiei Mălăieşti - Vutcani, Protopopiatul Huşi, judeţul Vaslui. Locaşul de închinăciune are trei hramuri: Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfânta Muceniţă Aglaie, fiind ctitorită între anii 1884-1885 de către credincioşii Constantin Corbu, comandor al Coroanei României, şi soţia sa, Aglae, născută Botez. Biserica a fost înzestrată de ctitori cu numeroase obiecte de cult şi icoane argintate, precum şi cu o suprafaţă de 24 hectare de pământ, pentru întreţinere şi reparaţii ulterioare. A fost sfinţită de Episcopul Silvestru Bălănescu în anul 1885. Lucrările de consolidare, restaurare şi amenajare s-au desfăşurat între anii 2006-2016 şi au fost executate de SC Restaco SRL Suceava, în conformitate cu proiectul tehnic executat de arhitectul Alexandra Chiliman Juvara, nepoata boierului Constantin Corbu, ctitorul bisericii. Ctitorii principali au fost Institutul Naţional al Patrimoniului şi Silviana Bahrim, primarul comunei Vutcani.