Două slujiri arhierești și manifestări culturale deosebite, la hramul Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Câmpulung Moldovenesc
Hramul Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Câmpulung Moldovenesc s-a bucurat în acest an de slujirea a doi ierarhi ai Bisericii noastre și de manifestări culturale deosebite - inaugurare bust, conferință și concert - dedicate împlinirii a 60 de ani de la trecerea la Domnul a pr. prof. acad. Vasile Gheorghiu, eminent teolog neotestamentar câmpulungean.
La Câmpulung Moldovenesc a avut loc joi, 5 decembrie, inaugurarea și slujba de binecuvântare a bustului părintelui dr. acad. Vasile Gheorghiu, fost profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cernăuți, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la trecerea sa la cele veşnice. Evenimentul a fost organizat de hramul Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din orașul bucovinean, în curtea căreia este amplasat bustul, în partea dreaptă a sfântului altar. Bustul a fost lucrat în bronz de Dorel Constantinescu, profesor plastic din Iași. La momentul de sărbătoare au fost prezenți numeroși credincioși din parohie și din oraș, oficialități locale, elevi și studenți.
Slujba de binecuvântare a bustului şi pomenirea pentru părintele profesor a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de pr. prof. dr. Ilie Macar, parohul Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Câmpulung Moldovenesc, și de un sobor impresionant de preoți și diaconi. „Multe generații de studenți, viitori preoți, a instruit, a învățat și a povățuit părintele profesor Vasile Gheorghiu, însă oamenii mari sunt întotdeauna oameni de jertfă și jertfiți. Și părintele profesor a fost jertfit; a ieșit la pensie cu o sumă de bani cu care îi era imposibil să trăiască. Părintele Mitropolit de atunci, viitorul Patriarh Iustin Moisescu, i-a oferit, în acele momente, sprijinul necesar lui și altui profesor de teologie, Ioan Zugravu. Ce oameni mari a avut Biserica noastră!”, a spus ierarhul la finalul slujbei de sfințire a bustului.
„Se împlinesc anul acesta, pe 29 noiembrie, 60 de ani de la trecerea la Domnul a pr. prof. acad. Vasile Gheorghiu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, noi am rugat Primăria și Consiliul local din Câmpulung să ne ajute să realizăm un bust aici, în curtea bisericii, pentru această personalitate marcantă de origine câmpulungeană”, a adăugat pr. paroh Ilie Macar.
În continuarea zilei, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a săvârșit și slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae, în cadrul căreia a rostit și un cuvânt de învățătură: „Credincioșii noștri, de-a lungul veacurilor, au ascultat cazania, au ascultat cuvântul de învățătură despre Sfântul Ierarh Nicolae. Ceea ce a rămas adânc înrădăcinat în sufletele credincioșilor de-a lungul timpului au fost faptele de milostenie ale marelui ierarh, despre care fiecare știe câte ceva. Un alt lucru care iese în evidență la Sfântul Nicolae este discreția cu care făcea faptele bune, după cum zice proverbul și cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos: «Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta»”.
Răspunsurile la strană au fost date, pe rând, de un grup de elevi seminariști și de corul parohiei.
Conferință și program artistic dedicate părintelui Vasile Gheorghiu și satului românesc
Vineri, Sfânta Liturghie dedicată hramului a fost săvârșită, după cum ne-a declarat pr. paroh Ilie Macar, de IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie din Constanţa, de origine bucovinean. După Liturghia din ziua hramului a avut loc slujba de pomenire și o conferinţă despre personalitatea pr. prof. acad. Vasile Gheorghiu, invitați fiind IPS Părinte Arhiepiscop Teodosie și pr. prof. univ. Gheorghe Popa de la Facultatea de Teologie Ortodoxă «Dumitru Stăniloae» din Iaşi, fost preot slujitor la biserica câmpulungeană. În cadrul conferinței a fost prezentată şi lucrarea de doctorat despre personalitatea și opera părintelui Vasile Gheorghiu, realizată de părintele dr. Vasile Florin Florescu, apărută la Editura Doxologia. Auditoriul s-a bucurat și de prezenţa, devenită tradiţie, a protosinghelului Joachim Bejenariu, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, botezat în biserica câmpulungeană.
Conferinţa a fost urmată de un program artistic susţinut de Corala „Armonia” din Constanţa, dar şi de copiii şi tinerii din Grupul „Vlăstarele Rarăului” din Câmpulung Moldovenesc, coordonaţi de profesorul de religie Marcela Norocel, care au cântat colinde şi cântece patriotice şi au jucat o scenetă legată de omagierea satului românesc.