A doua zi la ITO 2023: Prelegeri despre cultură, credință și prietenie
A doua zi a Întâlnirii Tinerilor Ortdocși (ITO) 2023 de la Timișoara a fost dedicată prelegerilor ținute de nume răsunătoare al culturii teologice, filologice și istorice.
Ziua a început, la Sala „Constantin Jude” (Olimpia) din Timișoara, cu inaugurarea unei expoziții de obiecte tradiționale românești realizate sau, după caz, colecționate de: iconarul Nicolae Muntean, Tezaur uman viu al României (Cugir-Timișoara); Maria Aiftincăi, rapsod popular (Arad); Marius Matei, colecționar de costum tradițional românesc din Banat (Timișoara); Liliana Ionașcu, creator de costum popular bănățean (Reșița).
A urmat o slujbă de Te Deum și trei mesaje adresate ITO 2023: Mitropolitul Ioachim de Bursa (Patriarhia Ecumenică) a transmis în persoană un mesaj ca reprezentant al Patriarhiei Ecumenice, iar Mitropolitul Naum de Ruse a citit mesajul Patriarhului Neofit al Bulgariei. Romeo Moșoiu, consilier la Ministerul Educației, a transmis mesajul Ministrului Ligia Deca.
După un recital de muzică psaltică oferit de Arhimandritul Nikodimos Kabarnos (Grecia), au început conferințele, moderate de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului și transmise live pe Facebook și Youtube de Trinitas TV, televiziunea Patriarhiei Române.
Am fost și suntem și în Occident, și Orient
Primul vorbitor a fost Acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academie Române, care a susținut prelegerea „Poporul român, depozitar al Occidentului latin și al Orientului bizantin”.
„Mai puțină lume știe în străinătate că românii sunt singurul popor romanic izolat de masa romanității și singurul popor romanic ortodox. Cum s-a putut întâmpla acest lucru?” și-a început prezentarea Președintele Academiei Române.
„Minunea cea mare însă nu-i formarea poporului român, ci este dăinuirea lui” ca „singurul moștenitor al latinității orientale” în mijlocul unor popoare slave și finougrice, a mai spus acad. Ioan-Aurel Pop.
„Și factorul principal eu cred că a fost, vorba Imnului Republicii Moldova (care poate ar trebui să fie imnul tuturor, noi ar trebui să avem același imn – ei sunt singura țară din lume care are un imn închinat limbii): «Limba noastră-i limbă sfântă». Dar cuvântul «sfântă» ne duce spre credință. Deci la fel de importantă a fost credința pentru păstrarea entității noastre.”
„Deci noi am împletit latinitatea cu slavonismul, pentru că ne-am creștinat în formă latină, dar ne-am organizat Biserica în formă bizantino-slavă. Asta a fost rânduiala noastră”, a explicat Președintele Academiei Române.
„Marii istorici, marii intelectuali au arătat că a noastră cale este totuși Occidentul”, a mai spus istoricul.
„Ce era Occidentul? Republica Creștină. Noi am luptat pentru apărarea Republicii Creștine în tot Evul Mediu. Civilizația europeană era republica creștină. Și domnii noștri, profitând de faptul că Țările Române nu au fost ocupate direct, au luptat pentru acest lucru.”
„N-am fost între Occident și Orient, ci am fost și suntem în Occident și Orient – un simbol al ideii că Europa poate să fie unită nu numai din punct de vedere teoretic”, a încheiat acad. Ioan-Aurel Pop.
Răsplata prieteniei cu Dumnezeu
Pr. Prof. Vasile Mihoc a vorbit despre „Hristos – Prietenul cel bun al tinerilor”.
„Privind aseară mulțimea de tineri din Parcul Rozelor și privind mulțimea de tineri din această sală, mă gândesc la cuvintele lui Balaam, care a fost angajat să blesteme pe Israel, numai că, ajungând în fața lui Israel nu a mai putut să facă acest lucru, ci a rostit acest cuvânt: «Cât sunt de frumoase sălașurile tale, Iacove, corturile tale, Israele!»” a exclamat părintele profesor în deschidere.
„Cât sunt de frumoase corturile Ortodoxiei, așa de minunat reprezentate în această întâlnire!”
Părintele Vasile Mihoc a amintit răsplata prieteniei cu Dumnezeu:
„Sf. Ap. Ioan primește ca «premiu» al prieteniei cu Iisus pe Maica Domnului ca maică”.
O temă scripturistică importantă
Prof. Petre Guran s-a referit, în prelegerea sa, intitulată „Intimitate și străvedere în Dumnezeiasca Liturghie”, la felul intim în care Sfânta Scriptură arată că Moise vorbea cu Dumnezeu. Prietenia este o „temă importantă din perspectiva lungii tradiții scripturistice, de la începuturile Revelației Dumnezeului celui Preaînalt către oameni”, a spus profesorul.
După pauza de prânz, partea a doua a conferințelor a fost prefațată de un moment artistic prezentat de Corul Liceului de Artă „Ion Vidu”, dirijat de prof.dr. Maria Gyuriș.
Prieteni = Cei dragi Domnului
În continuare, Părintele Profesor Stelian Tofană le-a explicat tinerilor ce înseamnă a fi prieten cu Dumnezeu.
„Expresia «Voi sunteți prietenii mei» nu este foarte corect tradusă în Bibliile noastre, pentru că în original s-a folosit un cuvânt derivat din verbul grecesc fileo, «a iubi». În esența lui, cuvântul este «iubiților» sau «voi, cei pe care vă iubesc».”
Părintele Profesor Bogdan Tătaru-Cazaban a vorbit, în prelegerea intitulată „Prietenia în primele secole creștine”, despre felul în care mari Părinți ai Bisericii au trăit și au reflectat asupra prieteniei, devenind, din acest motiv, modele perene ale vieții creștine.
Paternitatea spirituală devenită prietenie
„Înainte de a fi o temă, așadar un subiect de reflecție, prietenia este o experiență”, a spus părintele profesor. „E un fapt de viață cu toate ingredientele lui sensibile: cu bucuriile, cu tristețile, cu fidelitatea, cu dezamăgirea, cu certitudinea comuniunii și cu riscul de a o pierde.”
„Prietenia este o experiență complexă, o experiență care implică și reflecție asupra a ceea ce trăim.”
Într-o relație de ucenicie duhovnicească, „această relație de paternitate spirituală este transferată treptat spre una de fraternitate spirituală și maestrul devine un însoțitor pe cale, recunoscând în ucenic pe cineva nu doar potențial egalul său, ci chiar pe cineva de la care el poate învăța”, a mai spus Părintele Profesor Bogdan Tătaru-Cazaban.
El și-a încheiat prelegerea citând și cuvintele scriitorului C.S. Lewis: „Prietenia nu este o răsplată pentru discernământul și bunul nostru gust în descoperirea celuilalt. Este instrumentul prin care Dumnezeu îi revelează fiecăruia în parte frumusețile tuturor celorlalți.
„Ea, prietenia, este instrumentul Său pentru a crea și a revela deopotrivă. Să nu uităm că El este Cel Care pune masa, să nu uităm că El este Gazda și el este Oaspetele în prietenie” (C.S. Lewis).
Prietenia autentică presupune stare de jertfă
Conf. Univ. Dr. Adrian Lemeni, șeful Școlii Doctorale a Facultății de Teologie din București, a vorbit despre bucuria și libertatea vieții trăite în credință.
„Credința împlinește căutările adânci ale rațiunii, așa cum spun Părinții Bisericii, rațiunea autentică presupune o răstignire care duce la înviere și credința transfigurează, nu anulează puterea rațiunii”, a spus profesorul.
„Mă bucur din suflet să fim împreună la Timișoara în duhul prieteniei întru Hristos. Și acest duh presupune taina libertății.”
„Timișoara este un simbol al libertății. În Decembrie 1989, alături de mai mulți tineri, eram în stradă și am strigat: «Vom muri și vom fi liberi!» A fost una dintre cele mai cutremurătoare și puternice mărturisiri”, a rememorat conferențiarul universitar.
„Am trăit, mai ales atunci, existențial această realitate: o existență fără libertate nu este viață. Era un dor de libertate profund, nu după o libertate exterioară, nu după o libertate care vizează doar partea exterioară a existenței: un dor după o libertate interioară adâncă, lăuntrică.”
„Vă mărturisesc din tot sufletul, am această convingere: sângele vărsat de mulți tineri atunci nu a fost în primul rând pentru schimbarea unui regim politic. Cu siguranță nu a fost pentru consumerism, pentru hedonism, pentru facilități, pentru confort. A fost o jertfă curată a multor tineri, care a generat o stare de spirit, o stare de jertfelnice”, a continuat dr. Adrian Lemeni.
„În acei ani, în anii 1990, aici, la Timișoara, am trăit duhul prieteniei autentice. Atunci au fost pecetluite prietenii care, dincolo de deschiderea tinerilor de atunci, ne-am dat seama mai târziu, a însemnat clar un har de sus, un har de la Dumnezeul cel viu. Dar plecând de la starea de jertfă, întrucât, în stare de jertfă nu există neutralitate, ci o angajare existențială.”
Conferințele din prima zi s-au încheiat cu Troparul Învierii Domnului cântat, la îndemnul Părintelui Mitropolit Ioan, de toți participanții.
Ziua de vineri s-a încheiat tot cu rugăciune, la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, unde părinți athoniți au început, la ora 22:00, oficierea Privegherii cu Sfântă Liturghie de noapte. Slujba este transmisă live pe Facebook și Youtube de Trinitas TV, televiziunea Patriarhiei Române.
Prelegerile vor continua și în prima parte a zilei de sâmbătă. Printre vorbitori se numără dr. Radu Țincu, medic primar Terapie Intensivă – Toxicologie, care va susține conferința „Drogurile – flagelul generației actuale”, și Comisar Șef Laurențiu Dincă de la Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane, Centrul Regional Timișoara, care va vorbi despre alt flagel contemporan – „Traficul de persoane un fenomen în schimbare într-o societate în schimbare”.
În partea a doua a zilei de sâmbătă va avea loc Procesiunea Prieteniei, apoi tinerii se vor împărți și vor merge în vizită la parohiile din Timișoara, unde vor participa la Vecernie.
Peste 3.500 de tineri cu vârste între 16 și 35 de ani participă la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2023, care se desfășoară în perioada 31 august – 3 septembrie la Timișoara și are ca temă cuvintele adresate de Mântuitorul Iisus Hristos ucenicilor: „Voi sunteți prietenii mei”.
Edițiile anterioare s-au desfășurat anual, începând din 2014. Întâlnirea de la Timișoara vine după o pauză de patru ani din cauza pandemiei. Următoarea ediție va fi organizată la București.