Dreptatea lui Dumnezeu nu este dușmanul nostru. Secole de-a rândul, creștinismul occidental a învățat că trebuie să fim salvați de judecata lui Dumnezeu. Există o credință medievală cum că Dumnezeu are un simț al dreptății, care atunci când este încălcat, trebuie să se impună o pedeapsă. Cu alte cuvine pentru orice faptă este și o răsplată. În caz contrar, cinstea Sa ar fi defăimată, nu Și-ar apăra cuvântul și El însuși ar fi nedrept. Astfel, fiecare păcat fără excepție trebuie să fie pedepsit: fie în mod direct, în chinurile iadului, fie iertându-ne de păcate și dându-i-le Fiului Său nevinovat, să le răstignească pe cruce pentru a ne mântui. În fiecare din cele două cazuri, păcatele noastre sunt pedepsite. Așa ne-a prezentat creștinismul occidental Sfânta Evanghelie timp de sute de ani.

Dacă ar exista un conflict între milă și dreptate, atunci ne-am aștepta ca în Evanghelie acestea să apară în contrast. Atunci când se vorbește despre milă, ar trebui să se pună la îndoială dreptatea. Atunci când intervine mila, nu am mai putea vorbi despre dreptate. Și dacă milostenia și dreptatea s-ar petrece în același timp, Sf. Scriptură ar trebui să ne răspundă, având în vedere această contradicție aparentă și să ne ofere soluția supremă. Cu toate acestea în Sfânta Scriptură, cele două concepte nu apar în opoziție. Pe tot parcursul ei dreptatea și mila merg împreună, într-un mod natural.

De exemplu, Psalmul 36, 21: „Împrumută păcătosul şi nu dă înapoi, iar dreptul se îndură şi dă”. Acest verset ar trebui să surprindă pe oricine a fost crescut sub aripa creștinismului occidental actual. Din acest pasaj nu reiese că dreptatea și mila sunt opuse. Psalmul 37 face o mărturie despre toți  oamenii care sunt corecți. Cei care sunt corecți știu să arate și milă. În această afirmație nu este nicio contradicție. Asta este doar o parte din ceea ce înseamnă a fi drept. Dacă nu ești și milostiv atunci nu ești corect.

În Psalmul 111, 4 se spune că Dumnezeu este drept, îndurător și milostiv. Nu se mai face niciun alt comentariu pentru a explica vreo contradicție. Pur și simplu se spune că dreptatea și milostenia ar trebui să meargă împreună „Milostiv este Domnul şi drept şi Dumnezeul nostru miluieşte” (Psalm 114, 5).

La Pildele lui Solomon 12,10 se spune că omul drept are milă de animalele. Dacă ești un om drept, dacă ești o femeie dreaptă, atunci vei avea milă animalele. Dreptatea și mila merg împreună. Tot aici, la 29,7, se spune că cineva care este drept se va îngriji de săraci. Să fii milostiv cu sărmanii este doar o parte din ce înseamnă a fi drept.

În 2 Cronici 12,6 se spune că Dumnezeu este drept iar în următorul verset, 2 Cronici 12,7, aflăm că este milostiv cu poporul din Ierusalim. Din nou mila și dreptatea merg împreună. Nu este niciun indiciu al unei contradicții, nicio explicație, niciun semn al existenței vreunei tensiuni. Aceste fapte sunt prezentate pur și simplu una lângă alta.

În aceste scrieri nu se sugerează vreo contradicție între milă și dreptate și nici nu se presupune faptul că ar fi necesare eforturi supraomenești pentru a le aduce împreună. În mod constant scripturile presupun că atât dreptatea cât și mila sunt concepte înrudite și ca ar trebui percepute ca atare.

Iată mai multe exemple care ilustrează acest lucru:

„Mila şi adevărul s-au întâmpinat, dreptatea şi pacea s-au sărutat” (Ps. 84, 11).

Psalmul 88, 15 spune că dreptatea şi milostenia trăiesc în prezența lui Dumnezeu.

Isaia 16:5 spune că Dumnezeu împarte dreptatea și că tronul său este întărit în dreptate: „Jilţul lui se va întări prin milostivire şi pe el va şedea de-a pururi în cortul lui David un judecător apărător al pricinei drepte şi râvnitor dreptăţii.” Din nou nicio contradicție, nicio tensiune. Dumnezeu este drept și milostiv, bărbații drepți sunt și milostivi, femeile drepte sunt și milostive.

Atât în Psalmi, Pildele lui Solomon, 2 Cronici, Isaia și pe tot parcursul Bibliei, dreptatea și milostenia apar ca și fapte „surori”.

Dar dacă dreptatea nu înseamnă „să primeşti ceea ce meriţi“, atunci ce înseamnă? „Dreptate” în sine înseamnă „să faci lucrurile corect”, dar să faci lucrurile cum trebuie nu înseamnă să le dai oamenilor ceea ce merită.

Scopul final nu este acela de a răsplăti pe ceilalți pentru ce au făcut. Adevărata întrebare este dacă „lucrurile au fost îndreptate”.  Da, răutatea a fost comisă, dar relaţia a fost restaurată? Și îndreptarea lucrurilor nu impune în mod neapărat pedeapsa. De fapt, aș spune că în majoritatea cazurilor, pentru a îndrepta lucrurile este nevoie de milă, de iertare.

Să ne purtăm cu familia, prietenii, și cu toate celelalte persoane în aceeași manieră. Să nu fim necruțători, să nu fim dornici să le dăm oamenilor ce „merită”, să nu îi cerem Domnului să fie judecător, să-L lăsăm pe El să dea ultimul verdict. Să încercăm să îndreptăm lucrurile între noi, între noi şi Dumnezeu, noi și soțiile sau copii noștri.

Dacă arătăm milă, compasiune, asta nu va pune dreptatea sub semnul întrebării ci va fi o demonstrație de justiție. Pentru că Dumnezeu Însuși, care este cu adevărat drept, a avut milă și compasiune pentru noi, și a trimis pe Fiul Său ca pe un dar. Dumnezeu arată milă față de poporul Său, astfel încât să putem îmbunătăți relația cu el, să îndreptăm lucrurile.

Asta înseamnă dreptate.