Dublă aniversare pentru Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale
Astăzi, vineri 21 octombrie 2022, se împlinesc 21 de ani de la hirotonia întru Episcop a Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Tot în această zi, acum 21 de ani, Arhiepiscopia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală și Meridională a fost ridicată la rang de Mitropolie, iar Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Iosif a fost ridicat la rangul de Mitropolit al Europei Occidentale și Meridionale.
La aceste momente de deosebită bucurie transmitem gând bun cu urări de pace sufletească și trupească Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif și Chiriarhului nostru, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan.
Preasfințitul Părinte Arhiereu-Vicar, Atanasie de Bogdania, împreună cu clerul, monahii și credincioșii din întreaga Episcopie, adresează alese felicitări dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu, în lucrarea pastorală și misionară spre Slava Sfintei Treimi și binele Bisericii, desfășurată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif în cuprinsul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale și de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan în Peninsula Italică.
Înălțăm rugăciuni către Hristos Domnul, Arhiereul Cel veșnic, ca să dăruiască ierarhilor noștri mult ajutor în slujirea Bisericii și a credincioșilor ei, iar Harul Sfântului Duh să se reverse din belșug asupra poporului dreptcredincios, aducând roade de mântuire!
***
PS Siluan s-a născut pe data de 5 martie 1970, la Gura Râului, județul Sibiu, fiind al patrulea copil din cei șase ai Părintelui Gheorghe Șpan și a Preotesei Emilia. În perioada 1989 – 1993 a urmat cursurile Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, iar între anii 1994-1998 cursurile doctorale la Institutul de Teologie Ortodoxă „Saint-Serge” din Paris.
În ziua de 21 ianuarie 1994 a fost hirotonit diacon pe seama Facultății de Teologie din Sibiu, iar în data de 6 martie 1994, tot pe seama aceleiași facultăți, a fost hirotonit preot celib. Între anii 1994-2001 a fost preot slujitor la Mănăstirea de maici „Acoperământul Maicii Domnului” de la Bussy-en-Othe, Yonne, din Franța. În anul 1990 a fost transferat canonic din Arhiepiscopia Sibiului în Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale de la Paris și a fost numit preot paroh la Parohia pariziană „ Sfânta Parascheva și Sfânta Genoveva”. La data de 21 iunie 2001 este tuns în monahism.
Duminică, 21 octombrie 2001, este hirotonit Episcop în Biserica Sfântul Iosif a Parohiei Ortodoxe Române din Bordeaux.
În data de 5 martie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales drept cel dintâi Episcop Ortodox Român al Italiei, fiind întronizat în 8 mai 2008.