Din cartea lui Iov, vedem lămurit că ei locuiesc în văzduhuri. Apostolul Pavel îi numește „duhurile răutății care sunt în văzduh” iar pe căpetenia lor „domnul puterilor văzduhului”. Îndată după căderea primilor oameni și izgonirea lor din rai, paza pomului vieții a fost încredințată unui heruvim; cu toate acestea, un alt înger, înger căzut, s-a pus la rândul său în calea raiului, pentru a-l împiedica pe om să intre în el. Porțile cerului au fost închise, iar domnul întunericului acestui veac, satana, nu lasă să mai intre în rai nici un suflet despărtit de trupul său. Chiar și dreptii, afară de Ilie și de Enoh, au coborât în iad, ca și păcătoșii.

Cel dintâi care a străbătut trecerea deumblată a raiului a fost Iisus Hristos, Biruitorul morțiii, Sfărâmătorul iadului și din acea clipă, porțile raiului s-au deschis. După Mântuitorul au trecut fără piedică tâlharul cel bun și toți drepții Vechiului Testament, pe care Hristos i-a scos din Iad. Sfinții fac această călătorie cu înlesnire, și chiar dacă duhurile rele se silesc a-i opri pe ei, virtuțile lor acoperă păcatele lor. Aceste duhuri vor avea cu atât mai mult dreptul de a opri sufletul nostru, după ce s-a despărțit de trup și se va urca spre Dumnezeu, cu cât noi fiind deja luminați (botezați) cu lumina Mântuitorului nostru Iisus Hristos, și având libertatea de a alege între bine și rău, cu toate acestea ne facem sclavi și executorii relelor lor voințe. Desigur, ei vor înfățișa sufletului toate drepturile ce și le-au căpătat asupra lui primind ispitirile lor prin gânduri, dorințe, simțăminte și fapte.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, p. 28)