Duminica Floriilor, la Cahul
Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit în Duminica Floriilor (n.r. duminică, 17 aprilie 2022) Sfânta Liturghie la Paraclisul „Sfântul Pantelimon” din Cahul.
Ierarhul a adresat un cuvânt de învățătură în care a explicat sensul teologic al acestei sărbători, și a menționat că troparul sărbătorii Floriilor „amintește de semnele biruinței”, și anume ramurile de finic pe care le purtau locuitorii Ierusalimului, care l-au întâmpinat pe Hristos: „Ramurile sunt semnele biruinței pe de o parte, iar pe de altă parte sunt roadele pocăinței și ale ostenelilor. Ele simbolizează virtuțile pe care noi le-am dobândit pe calea postului, prin multe osteneli, prin pocăință și schimbarea noastră interioară”. Ierarhul a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în ajutorarea refugiaților din Ucraina și celor care au dat dovadă de solidaritate și de compasiune în aceste vremuri tulburi, după cum menționează Biroul de presă al Episcopiei Basarabiei de Sud.