Duminica Orbului la Catedrala Arhiepiscopală din Roman

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Duminica Orbului la Catedrala Arhiepiscopală din Roman

În altarul de vară din incinta Centrului eparhial Roman a fost oficiată duminică, 24 mai 2020, Sfânta Liturghie de către arhimandritul Pimen Costea, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.

Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic „Diaconia” al Catedralei Arhiepiscopale din Roman. La slujbă a asistat și Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care a adresat un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre orbul din naștere, după cum se menţionează pe site-ul Eparhiei Romanului şi Bacăului. „Cel născut orb ne arată că putem merge în bătaia luminii, fără să fim scăldați în lumină, că putem fi în miezul unei zile însorite, fără să fim capabili să vedem soarele și nici lucrurile pe care el le luminează, căci însuși simțul văzului este atrofiat. Ne aflăm în întuneric, în singurătate și tristețe. Noi primim această lumină prin Botez, însă vânturile și furtunile pot să o stingă! Este foarte important cum întreținem această lumină în noi ca ea să arate lucrarea lui Dumnezeu prin noi, anume aceea de a curăți permanent ce este rău”, a remarcat IPS Ioachim.

Citește despre: