Frații mei iubiți, mari și negrăite sunt bunătățile sfinților, covârșind orice minte și cuvânt, căci ei sunt moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori ai lui Hristos. Căci le-a gătit lor Stăpânul slava Ierusalimului celui de sus, sălașurile cerurilor cele nestricăcioase și celelalte bunătăți care sunt greu de tâlcuit și greu de povestit celor de pe pământ. Nici nu le-a primit pe acestea auzul, nici nu le-a bănuit sau văzut duhul. Asupra acestora aplecându-se drepții și moștenind prin testament făgăduințele cele bune, suspinând, plâng cu amar, nesuferind să vadă o așa de mare slavă a bunătăților celor gătite lor, căindu-se și numai dacă ar grăi ceva către aproapele sau s-ar folosi de ceva dintre cele de pe pământ, fiindcă Dumnezeu revarsă din belșug bogății asupra celor ce-L iubesc pe El, bun fiind și bine făcând celor buni, după cum însuși îmi mărturisește mie, zicând: „Fericiți cei milostivi că aceia se vor milui”.

De aceea și eu cer îndurările Tale, Hristoase, căci Tu ești Făcătorul meu și Născătorul vieții. Învrednicește-mă și pe mine să fiu între oile Tale pentru ca, cerând binecuvântarea de la Tine, Păstorul, să aflu numele meu întru Tine, Cartea vieții noastre, pentru ca barbarii înșelării și ai puterii întunericului, văzând înscrierea mea în cartea vieții, să nu mă ucidă cu pierzania întunericului și a focului pentru întinăciunea păcatelor mele, ci să fie rușinați în mărturisirea mea înaintea lor pentru Tine, Hristoase, lauda mea. „Domnul este ajutorul meu și Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieții mele, de cine mă voi înfricoșa? Când se vor apropia de mine cei ce îmi fac rău, ca să mănânce trupul meu, cei ce mă necăjesc și vrăjmașii mei, aceia au slăbit și au căzut. De s-ar rândui împotriva mea oștire, nu se va înfricoșa inima mea. De s-ar ridica împotriva mea război, eu în El nădăjduiesc. Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi căuta, ca să locuiesc în casa Domnului cerurilor în toate zilele nemuririi, ca să văd frumusețea Domnului și să cercetez, după cursa stării mele [pe stâlp], sfânt locașul Lui, Raiul desfătării, și să dănțuiesc sub streașina Lui” și a Pomului vieții, închinându-mă acolo Născătoarei de Dumnezeu care este numită viață a sfinților, și mâinile mele tinzându-le spre Tine, Mântuitorul meu, voi sălta de bucurie și de petrecerea celor netrupești și a tuturor profeților celor din veac, și a apostolilor, mucenicilor, mărturisitorilor, și a celor de la care mi-am început nevoința, a pruncilor celor uciși de Irod, cei de o vârstă cu mine, ca într-un suflet să strig cu toți împreună: „Iată ce este bun și ce este frumos decât numai a locui frații împreună” și să-Ți aduc Ție mulțumire, zicând: Slavă Ție de la mine, Doamne, Hristoase, Dumnezeul cel nemuritor si slavă bunului și Sfântului și de viață Făcătorului și Mângâietorului Duh, Celui ce mângâie pe cei smeriți, lui Dumnezeu Celui fără de moarte, că nădejdea mântuirii mele de Tine atârnă, Sfântă Treime de viață făcătoare, căci m-ai izbăvit pe mine de tina lutului relelor pământești, dar am nădăjduit să fiu izbăvit nu pentru dreptățile mele, ci pentru îndurările Tale și pentru mulțimea milei Tale, eu, robul tău, Simeon, și să fiu mântuit în Raiul Tău, umblând pe calea poruncilor Tale, de acum și pururea și în vecii vecilor cei nesfârșiți. Amin.

(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Cuvinte ascetice, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 53-55)