Dar nu-ți aduci aminte de bogatul și de Lazăr, care întru această viață petrecea în scârbă și apoi ce a dobândit fiecare? Cât a vătămat pe Lazăr sărăcia? Au nu l-a dus ea pe dânsul în sânul lui Avraam, ca pe un viteaz și un biruitor? Și cât a folosit bogatului averea, celui ce era îmbrăcat în porfiră și vison? Cu adevărat, cu nimic. Pentru că, unde-i sunt sfetnicii, unde-i sunt căpitanii, unde-i sunt prietenii, cei ce se hrăneau la masa lui, și unde-i masa cea împărătească? Au nu-l duceau legat la mormânt, ca pe un tâlhar? Și-și ducea sufletul gol din lumea aceasta, strigând cu glasul uscat de sete: „Părinte Avraam, miluiește-mă și trimite pe Lazăr să-și ude vârful degetului cu apă, să-mi răcorească limba, că amar mă chinuiesc în văpaia aceasta”. Ticălos bogat! De ce-l numești tată pe Avraam, a cărui viață n-ai urmat-o?

Acela, pe tot omul l-a ospătat în casa lui, iar tu n-ai purtat grijă de un singur sărac. Nu are drept oricine să plângă și să se tânguiască aici. Căci, cela ce a avut atâta bogăție, n-are dreptul de a dobândi o picătură de apă, și pentru ce aceasta? Pentru că, în iarna vieții acesteia, n-a semănat milostenia. A venit secerișul altei vieți și n-are ce secera. Și aceasta este o râduială a Stăpânului, că a făcut a fi alături chinul necuraților și odihna drepților, ca să se vadă unii pe alții și să se cunoască. Deci, atunci, fiecare din mucenici își va cunoaște pe tiranul său, care l-a chinuit și, fiecare tiran va cunoaște pe mucenicul, pe care l-a muncit. Și acestea ce le zic nu sunt cuvinte ale mele; ascultă ce grăiește înțelepciunea: „Atunci, cu multă îndrăzneală va sta dreptul în preajma celor ce l-au trudit”.

Și ca un călător ce umblă pe zăduf, aprinzându-se de sete și nimerește o fântână bună, sau ca un flămând ce șade la o masă plină de toate bunătățile și este oprit de vreun puternic să se atingă de bucatele ce stau pe masă, și acestea le dă mâhnire și chin mare, celui însetat, că nu-și poate stinge setea, și celui flămând, că este oprit să se îndulcească din bucate în acest chip, și în ziua Judecății, vor vedea păcătoșii pe Sfinți bucurându-se și nu vor putea să se îndulcească din masa cea împărătească. Că și pe Adam, vrând Dumnezeu să-l pedepsească, l-a făcut să lucreze pământul în preajma Raiului, ca, privind locul cel dorit de unde ieșise, să aibă pururea durere în suflet. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, pp. 457- 458)