După 800 de ani, moaștele Sfintei Împărătese Elena părăsesc pentru o lună Veneția
În data de 13 mai, în parohia Veneția 2 a fost mare sărbătoare. Credincioșii au avut bucuria de a se ruga lângă moaștele Sfintei Împărătese Elena, înainte ca Sfânta să plece spre San Marco, iar în data de 14 mai, spre Atena.
Credincioșii parohiei noastre, îmbrăcați în costum tradițional românesc, au transportat moaștele Sfintei spre biserica San Marco, vestind tuturor bucuria, cântând cu toții troparul și „Hristos a înviat!”. În data de 14 mai, după Sfânta Liturghie săvârșită pe altarul unde erau moaștele Sfintei, bărbații, îmbrăcați în port tradițional, însoţiţi de ceilalţi credincioşi, au transportat racla cu Sfintele Moaște prin piața San Marco, până la vaporul pregătit pentru ca Sfânta Împărăteasă să plece spre bucurie și binecuvântare tuturor!
Moment unic, festiv și istoric! Moaștele Sfintei se vor întoarce la Veneția în data de 15 iunie.
Galeria FOTO completă, aici: Moaștele Sfintei Împărătese Elena aduse pentru prima dată din Italia în Atena (galerie FOTO)