Echipamente și dispozitive medicale din partea Asociației „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” - Hârja

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Echipamente și dispozitive medicale din partea Asociației „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” - Hârja

În contextul accesibilității reduse a persoanelor vârstnice la actul medical, Asociația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” - Hârja a oferit unor beneficiari de la domiciliu, persoane cu polipatologii, echipamente și dispozitive medicale de maximă necesitate.

Deoarece persoanele vârstnice sunt cele mai expuse contaminării cu noul coronavirus, asociația a primit foarte multe solicitări de a sprijini persoanele de vârsta a treia. În acest context, cel mai consistent sprijin a fost îndreptat către un vârstnic din comuna Helegiu, județul Bacău, regăsit într-o situație medicală critică, cu zece boli cronice, având nevoie urgentă de un concentrator de oxigen. Asociația a reușit să ofere acest dispozitiv medical cu aportul financiar al Fundației de Sprijin Comunitar, prin fondul umanitar deschis în cadrul proiectului „UNIT 20 – Sprijinirea persoanelor vârstnice din județul Bacău, ca urmare a răspândirii COVID-19”, în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău. Dispozitivul portabil de ultimă generație produs în SUA, a costat suma de 11.500 lei. Totodată asociația a livrat un pat medical cu accesare electrică, special pentru persoanele afectate de AVC, unei vârstnice din municipiul Moinești. Asociația de la Hârja și-a îndreptat atenția și către personalul medical și pacienții de la Spitalul Județean Bacău (secțiile de Neonatologie și Pediatrie) și Spitalul Municipal Onești (secția de Pediatrie și Neonatologie), oferind echipamente de protecție, produse igionico-sanitare și trusouri pentru nou născuți. Totodată mai multe familii din comuna Bârsănești, județul Bacău, au primit sprijin medical și de îngrijire la domiciliu, alimente și alte produse igienico-sanitare. În această perioadă asociația a oferit peste 300 de pachete sanitare, constând în echipamente și produse igienico-sanitare în mai multe comune din județul Bacău.

Citește despre: