Copiii din Runcu au primit daruri de Sfântul Nicolae în cadrul Proiectului „Cutia cu papucei pentru Ei”: „A fost o zi pe care nu o vom uita niciodată”

10 Decembrie 2018 01:41 Educaţie

Dacă în seara de 5 decembrie copiii de la Grădiniţa „Varlaam Mitropolitul” din Iaşi şi-au găsit ghetuţele pline de jucării şi bunătăţi, în ziua Sfântului Nicolae aceştia au primit în sufletele lor bucuria de a dărui semenilor. Astfel, în cadrul Proiectului „Cutia cu papucei pentru Ei”, aceştia au oferit 61 de perechi de încălţăminte copiilor din satul Runcu, comuna Ţibana, judeţul Iaşi, eveniment desfăşurat cu ocazia Zilelor Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iaşi.

După ce au participat la Sfânta Liturghie, copiii din Ţibana au ajuns la Grădiniţa „Varlaam Mitropolitul” şi au mers în sălile grupelor în care copiii de aici îşi desfăşoară activitatea. Au făcut cunoştinţă unii cu alții, au cântat colinde împreună şi, pe lângă ghetuţele primite, au primit şi alte daruri lucrate manual de copiii grădiniţei.

 „Bucuria și emoția au fost stările care au făcut ca ziua Sfântului Nicolae să fie una specială pentru toți membrii Grădinței «Varlaam Mitropolitul». Copiii grădiniței noastre au fost cele mai generoase ajutoare ale Moșului, îndeplinindu-și cu succes misiunea de a aduce zâmbete pe chipurile celor 61 de copii, ajutându-i să pășească cu mai multă încredere atât spre școală, cât și spre propriile vise. Vă mărturisesc că evenimentul a avut o puternică încărcătură emoțională, atât pentru noi, cadrele didactice, cât și pentru copii, care încă de la primele ore ale dimineții ne întrebau când vor ajunge copiii din Runcu, fluturând în același timp mesajele-cadou legate cu tricolor pregătite cu atâta dragoste, alături de părinții lor. A fost atât de frumos să vedem cum musafirii nostri au fost integrați de copiii nostri printre ei, cum au cântat colinde împreună, cum și-au împărțit gustările, cum au bătut palma unii cu alții sau, și mai frumos, cum s-au îmbrățișat ca și cum s-ar fi cunoscut de mai demult, ca să nu mai spun cu câtă grijă au oferit cutiile cu papucei. Vă spun că a fost un sentiment minunat să văd cum sala de cluburi s-a umplut de copii fericiți de darurile primite și asta pentru că părinții au avut încredere și au dat dovadă de generozitate, donând bani pentru ca acești copii să poată primi papucei noi, chiar de ziua Sfântului Nicolae. Sperăm că pentru fiecare copil sau adult implicat în acest proiect această experiență a fost una constructivă”, a mărturisit   Corina Georgiana Balaban, profesor de Limba Engleză la Grădinița „Varlaam Mitropolitul”

Ziua a continuat pentru copii din Runcu cu vizita la Catedrala Mitropolitană, la Muzeul din cadrul Ansamblului Mitropolitan şi la Palatul Culturii. Spre seară, copiii au poposit la Colegiul „Sfântul Nicolae” unde au vizionat un film, iar după acest moment, au fost primiţi la Palatul Mitropolitan, unde l-au colindat pe Înalpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, fiind primul grup de colindători primit de ierarh în  acest an. Părintele Mitropolit le-a oferit copiilor câte un dar şi i-a îndemnat să vestească bucuria Naşterii Domnului rudelor, prietenilor şi la casele oamenilor din satul lor.

Copiii din Ţibana au fost însoţiţi de Roxana Elena Proboteanu, director adjunct al Şcolii Gimnaziale nr. 1 Domnita, de Maria Petronela Enache, profesor de Limba și literatura română în cadrul Şcolii gimnaziale din Runcu şi de părintele Mihai Claudiu Patraşcu, cel care a identificat copiii cu posibilităţi materiale reduse şi care a asigurat cele necesare pentru ca aceşti copii să ajungă în Iaşi. „A fost o experiență deosebită atât pentru mine, cât și pentru fiecare copil în parte. În primul rând, având în vedere faptul că majoritatea copiilor au văzut Iașul pentru întâia oară, a fost pentru ei o continuă mirare și încântare. Întâlnirea cu copilașii de la Grădinița «Varlaam Mitropolitul», papuceii primiți, vizitarea Palatului Culturii și a Muzeului Mitropoliei, faptul că s-au închinat la moaștele Sfintei Parascheva, toate acestea le-au luminat și încununat ziua. Sfântul Nicolae a fost mai mult decât darnic anul acesta pentru copilașii din Parohia «Nașterea Maicii Domnului» din satul Runcu și, ca să-i citez pe copilași «A fost o zi pe care nu o vom uita niciodată!». Mulțumesc voluntarilor Colegiului „Sfântul Nicolae” pentru toată dragostea și pentru tot ce au dăruit prin implicarea în acest proiect”, a declarat pr. Mihai Claudiu Patraşcu, parohul Bisericii „Naşterea Maicii Domnului“- Runcu.

„În ziua Sfântului Ierarh Nicolae, 61 de copii din grădinița noastră au ales sa dăruiască papucei pentru 61 de copii din familii cu posibilităţi financiare reduse. Bucuria de pe chipul celor care au dăruit și au primit ne-a umplut în egală măsură sufletele de emoție și de bucurie. Generozitatea, empatia și recunoștința se învaţă! Important este să le arătăm copiilor prin propriul exemplu cum şi de ce avem nevoie de ele şi să le creăm cât mai multe contexte ca să le exerseze și să devină un firesc conștient al vieții lor. «Cutia cu papucei pentru Ei» este un proiect realizat din drag pentru copii și sperăm să fim parteneri mulți ani de acum încolo”, a adăugat Andreea Mangalagiu, directorul Grădiniţei „Varlaam Mitropolitul”. (Cristian-Ştefan Irina)

Ultimele din categorie