Elevi olimpici la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț

Educaţie

Elevi olimpici la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț

Odată cu încheierea olimpiadelor naționale pe diferite discipline, Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț se află la ceas de bilanț, deoarece și în acest an școlar elevii seminariști, îndrumați de profesorii lor, au obținut rezultate remarcabile.

În perioada 6-8 aprilie 2023, în municipiul Suceava s-a desfășurat cea mai importantă competiție destinată elevilor din învățământul teologic vocațional, Olimpiada Națională de Religie pentru Seminariile și Liceele Teologice Ortodoxe, concurs organizat de Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, cu sprijinul Consiliului Județean Suceava, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și a altor parteneri educaționali. Aproape 100 de elevi seminariști din toată țara s-au întâlnit la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, unde și-au demonstrat temeinicele cunoștințe teologice dobândite de la profesorii lor, dar și prin mult studiu individual. Rezultatele elevilor de la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț s-au arătat și anul acesta remarcabile:

  • Morar Ioan din clasa a IX-a, secția Teologie Ortodoxă îndrumat de prof. Mirel Gălușcă, la disciplina Studiul biblic al Vechiului Testament, a obținut un Premiu special, cu nota 8.10;
  •  Morar Teodora din clasa a X-a, secția Patrimoniu cultural, îndrumată de pr. prof. Viorel Laiu, Directorul Seminarului, la disciplina Studiul biblic al Noului Testament a obținut Premiul al II-lea, cu nota 9.25;
  • Cecan Dan, din clasa a XI-a, profil Teologie Ortodoxă, îndrumat de arhim. prof. dr. Mihail Daniliuc, la disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Române, a obținut meritoriul Premiul I, cu media 9.75;
  • Miculici Ion, din clasa a XII-a, profil Teologie Ortodoxă, îndrumat de prof. Mirel Gălușcă, la disciplina Dogmatica Ortodoxă, a obținut Mențiunea I, cu nota 9.30.

În perioada 10-14 aprilie 2023, Ministerul Educației, prin Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud și Liceul de Arte „Corneliu Baba”, a organizat Olimpiada Națională de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor. Elevii de la specializarea Patrimoniu cultural, care au reprezentat Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamț, pregătiți de către profesorii Dan Ţârdea și Oana Grădinaru, au impresionat comisia națională de evaluare prin calitatea lucrărilor realizate la secțiunea „Conservare-restaurare bunuri culturale, Patrimoniu cultural – pictură de icoane”, obținând, în urma punctajului final, rezultate foarte bune: Premiul I - Jelihovschi Grigore din clasa a XI-a și Premiul al III-lea Cojocaru Alexandru, din clasa a XII-a.

Amintim aici și de alte participări ale seminariștilor nemțeni la diferite concursuri naționale și internaționale, încununate de succes. Astfel, 27 de elevi de la secția Patrimoniu cultural, coordonați de profesorii Oana Grădinaru și Dan Țârdea au participat la cea de-a 42-a ediție a Festivalului Internațional de Artă plastică pentru copii, „Small Montmartre of Bitola” din Macedonia de Nord, desfășurat în luna martie 2023, concurs care a reunit 44.000 de participanți din 71 de țări, provenind atât din Europa, cât și din Asia. Colecția de anul acesta a elevilor Seminarului nemțean a cuprins 27 de lucrări cu temă universală tuturor credințelor – creația – obținând distincția Best collections. De asemenea, patru elevi au primit mult râvnitele premii Gold Palette: Cojocaru Alexandru, Suciu Niculina, din clasa a XII-a, Covasan Maria și Ghidirim Chira, din clasa a XI-a. În cadrul aceleași competiții, alți patru elevi au obținut diplome Winners: Costache Ecaterina, Spiridon Radu, din clasa a XII-a, Camerzan Arina și Morar Andrei, din clasa a X-a.

La „Concursul național Primăvara Artelor”, desfășurat anul acesta la Bacău, în luna aprilie, la secția pictură icoană, seminariștii nemțeni au obținut rezultate deosebite: Premiul I, elevii: Camerzan Arina și Mărgean Teodora, din clasa a X-a; Cojocaru Alexandru, Radu Spiridon și Ursache Constantin din clasa a XII-a; Premiul al II-lea, elevii: Juravle Adriana din clasa a IX-a, Ungurean Capitolina din clasa a X-a, Covasan Maria și Jelihovschi Grigorie din clasa a XI-a; Premiul al III-lea din această competiție l-a obținut elevul Gârbea Andrei din clasa a IX-a.

Referitor la aceste performanțe, părintele profesor Viorel Laiu, Directorul Seminarului „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț a ținut să aducă un cuvânt de apreciere și mulțumire: „Îi felicităm cu multă dragoste părintească pe acești tineri merituoși, dar și pe profesorii și părinții lor. Rezultatele obținute la Olimpiadele și concursurile școlare menționate vădesc multă preocupare din partea profesorilor îndrumători, dar și mult studiu individual din partea elevilor. Este un fapt îmbucurător ca tinerii care urmează cursurile Seminarului nostru se apropie de Mântuitorul Hristos nu doar prin viață duhovnicească, ci și prin strădania de a-și însuși cât mai bine „știința mântuirii”, Teologia, răspunzând astfel iubirii Mântuitorului Hristos față de ei, devenind în viața Bisericii și a poporului nostru românesc ca niște fălcii ale Învierii, aprinse pe drumul propășirii neamului nostru românesc, dar și al mântuirii”. 

Citește despre: