O nouă capelă şcolară a fost sfinţită la Reşiţa

Episcopia Caransebeşului

O nouă capelă şcolară a fost sfinţită la Reşiţa

    • O nouă capelă şcolară a fost sfinţită la Reşiţa
      O nouă capelă şcolară a fost sfinţită la Reşiţa

      O nouă capelă şcolară a fost sfinţită la Reşiţa

Capela școlară cu hramul Sfinții Trei Ierarhi din cadrul Colegiului Tehnic Cărășan din Reșița a fost sfinţită marţi, 8 martie 2016. Slujba a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în prezența conducerii unității școlare, a cadrelor didactice, precum și a elevilor care învață la acest colegiu.

Nu putem face educație religioasă fără formare spirituală și fără rugăciune și de aceea în primul trimestru al acestui an care este declarat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre educației religioase a tineretului ortodox am binecuvântat o capelă care împodobește această școală”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

La capela cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” din incinta Colegiului Tehnic Cărăşan din Reșița se va oficia Sfânta Liturghie în fiecare săptămână, precum și alte slujbe necesare. De asemenea capela va deservi și pentru diverse activități cu specific religios ale elevilor unității de învățământ.

Sursa: episcopiacaransebesului.ro

Citește despre: