Episcopia de Bălţi mai are un slujitor al Altarului

Episcopia de Bălți (fostă a Hotinului)

Episcopia de Bălţi mai are un slujitor al Altarului

Luni, 27 septembrie 2021, ziua când creştinii, care ţin sărbătorile pe stilul vechi, au sărbătorit praznicul Înălţării Sfintei Cruci, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Înălţarea Domnului” din oraşul Floreşti (preot paroh protoiereu mitrofor Ilie Munteanu).

În cadrul Sfintei Liturghii, PS Antonie a hirotonit în treapta de diacon pe tânărul teolog Ilie Ţâbuleac. În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la cinstirea Sfintei Cruci în Ortodoxie şi locul ei în viaţa creştinului.
 
PS Antonie l-a felicitat pe noul hirotonit, părintele diacon Ilie, cu accederea în rândurile clerului bisericesc şi i-a urat slujire jertfelnică adevărului de credinţă şi de neam. PS Antonie a menţionat că misiunea unui slujitor este să vorbească adevărul de credință, dar slujitorii Mitropoliei Basarabiei au chemarea să vorbească şi adevărul despre istoria acestui pământ, în acest fel contribuind la înlăturarea minciunii metodic promovată de puterea sovietică după ocupaţia din 1944. „Adevărul înseamnă lumină, iar fiii Luminii sunt chemaţi să evite întunericul şi să caute lumina”, a specificat PS Antonie.
 
PS Antonie i-a îndemnat pe cei prezenţi să fie atenţi cu sănătatea lor şi a celor din jur în contextul noului val al pandemiei de Covid-19. În cadrul Sfintei Liturghii, PS Antonie a înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru încetarea noii boli molipsitoare.

Sursa: Episcopia de Bălți

Citește despre: