Conferință de primăvară cu preoții din Centrul Italiei

Centrul Eparhial de la Roma a găzduit marți, 21 martie, întâlnirea semestrială a preoților din zona de centru a Italiei.

La evenimentul organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (EORI), au participat clericii din protopopiatele Lazio I, II și III, Umbria-Marche, Abruzzo, Campania-Molise, Toscana și Puglia-Basilicata.

Invitatul de onoare a acestei întâlniri a fost părintele lector Mihai Coman, de la Facultatea de Teologie din București, catedra de Artă, care a susținut conferința cu titlul „Teologia icoanei și elementele definitorii ale reprezentării iconografice ortodoxe și regăsirea lor în tehnica iconografică tradițională”.

Manifestarea face parte din cadrul evenimentelor organizate, la nivelul Patriarhiei Române, cu prilejul anului 2017, declarat ca „An omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”.

Ultimele din categorie