Conferință despre Patriarhul Justinian Marina, în Parohia Ciriè

11 Noiembrie 2017 23:59 Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” - Ciriè găzduiește duminică, 12 noiembrie, conferința: „Biserica Ortodoxă Română, între speranță și veșnicie - Patriarhul Justinian Marina”. Prelegerea va fi susținută, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, de către pr. dr. Iustin Androne, Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” - Torino.

„De-a lungul timpului Dumnezeu a binecuvântat țara și Biserica noastră cu oameni înzestrați și doritori de a face lumină în jurul lor. Pagina de istorie care s-a scris în perioada de păstorire a celui de-al treilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, cred că trebuie studiată cu atenție și-n același timp evocată cu multă ardoare noilor generații. Conferința aceasta pe de o parte le va provoca amintiri bunicilor, iar pe de altă parte va ridica întrebări nenumărate în rândul tinerilor. Cred că este necesar să ne cunoaștem trecutul deoarece, astfel vom ști cu adevărat cine suntem, care sunt greșelile înaintașilor, ce putem noi îndrepta, și nu în ultimul rând care sunt oamenii peste care nu-i drept să se aștearnă praful prin prisma binelui pe care l-au făcut”, a spus pr. Ioan Haba, parohul Bisericii „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” – Cirié.

Acesta este ultimul eveniment din seria intitulată „Zilele Sfântului Apostol și Evanghelist Matei”, organizat de comunitatea din Ciriè în anul curent.

Ultimele din categorie