Duminica Sfântului Apostol Toma, la Roma

Duminică, 23 aprilie 2016, în Duminica a doua după Paști, a Sfântului Apostol Toma, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a slujit Dumnezeiasca Liturghie la Centrul Eparhial de la Roma, împreună cu majoritatea clericilor din cele trei protopopiate din Lazio.

În această duminică a Sfântului Apostol Toma, credincioșii de la parohiile și paraclisele din Roma și împrejurimi s-au întâlnit, pentru al nouălea an, pe Dealul Episcopiei, având în frunte pe preoții și diaconii care îi slujesc, bucurându-se cu toții de Praznicul Învierii Domnului, alături de Episcopul lor. 

Pentru prima dată, în acest an, toți copiii și tinerii din cadrul școlilor duminicale de la parohiile din Lazio au participat, în timpul Sfintei Liturghii, la procesiunea cu Icoana Învierii Domnului, pe care au colorat-o în timpul Postului Mare. 

La rugăciunea Amvonului, soborul clericilor slujitori, împreună cu toți credincioșii, au purces în procesiune spre basorelieful ce îl reprezintă pe Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Acesta a fost binecuvântat de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, prin stropire cu apă sfințită. Basorelieful, cu dimensiunea de 2, 2 m înălțime și 1, 2 m lățime, a fost realizat în granit negru de Zimbabwe și a fost donat Episcopiei Italiei de către artistul sculptor Benone Olaru.

La sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinția Sa i-a acordat rangul onorific de iconom stavrofor părintelui Ilie Ursachi, consilier al Departamentului pentru Spitale și l-a hirotesit întru protopop pe părintele Răzvan Săvescu, pentru Protopopiatului Lazio III.

De asemenea, pentru contribuția deosebită în ajutorarea persoanelor bolnave din parohiile din Lazio și din mai multe zone din România, prin proiecte social-caritative, Preasfinția Sa i-a acordat doctorului Massimo Liberatori, de la Spitalul Gemelli din Roma, distincția Crucea Episcopiei Italiei pentru mireni. Aceeași distincție a fost acordată și domnului Giancarlo Ferrari, pentru contribuția la opera tipografică a Episcopiei.

Nu în ultimul rând, distincția Crucea Episcopiei Italiei pentru mireni a fost acordată artistului sculptor Benone Olaru care a realizat și a donat Episcopiei Italiei icoana în basorelief a Sfântului Ioan Botezătorul. Artistul Benone Olaru își are atelierul în Pietrasanta (Provincia de Lucca - Toscana), faimoasă pentru marele număr de artiști sculptori în marmură. Benone Olaru este enoriaș al Parohiei Sfântul Ioan Gură de Aur, din Carrara (Toscana).

La acest eveniment important au participat mai multe oficialități române, care au adresat câte un salut celor prezenți, dintre care îi amintim pe Liviu Petru Zăpîrțan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Stela Stîngaci, ambasadorul Republicii Moldova în Italia, George Miloșan, ministru delegat - reprezentantul Ambasadei României în Italia şi Daniela Ispas, referent cultural, reprezentantul Accademiei di Romania de la Roma.

După terminarea momentelor festive, a avut loc cea dea IV-a ediție a tradiționalului Festival Bucuria Învierii, în cadrul căruia șase grupuri de copii și tineri din Lazio au prezentat câtece și poezii având ca temă Învierea Domnului. La final, toți cei prezenți au fost invitați să viziteze Târgul de Carte, organizat de Frăția Tinerilor Nepsis Italia, aflat la prima ediție, profitul obținut din vânzarea cărților fiind destinat susținerii activităților cu tinerii și pentru tineri.

Tot cu această ocazie, a fost prezentat publicului proiectul social Casa Sfântului Gheorghe, de la Genzano di Roma, ce presupune achiziționarea unui spațiu destinat găzduirii părinților care însoțesc copii bolnavi la tratament în spitalele din Roma, precum și a femeilor badante ce rămân, odată cu pierderea locului de muncă, fără locuință. Proiectul va fi coordonat de părintele protopop Răzvan Săvescu și de Parohia Sfânta Cuvioasă Anastasia de la Genzano, fiind susținut de cele trei protopoiate din Lazio.

Ultimele din categorie