Liturghie arhierească în parohia Podgoria-Oradea

Duminică, 3 ianuarie 2016, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în biserica parohială cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din cartierul Podgoria-Oradea.

În Duminica dinaintea Botezului Domnului, 3 ianuarie 2016, comunitatea dreptmăritoare din cartierul orădean Podgoria, municipiul Oradea, s-a bucurat de vizita pastorală a Întâistătătorului Eparhiei Oradiei, Preasfinţitul Părinte Sofronie, care a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în biserica parohială cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, în sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul festiv rostit la finalul Sfintei Liturghii, Chiriarhul Oradiei a făcut alese urări de ani mulți și binecuvântați tuturor celor prezenți cu prilejul noului an. Preasfinția Sa a arătat că anul 2016 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, ca Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creștin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română, subliniind importanța educației religioase a tineretului, în Biserică, în Școală, dar și în familie, precum și rolul substanțial al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești, și al tipografilor bisericești în apărarea și promovarea unității spirituale și culturale a poporului român.

La 1 octombrie 2004, părintele Vasile Ovidiu Ungur a fost numit pe seama acestei biserici, iar la 1 ianuarie 2005 a fost înființată noua parohie Oradea-Podgoria. Părintele Vasile Ovidiu Ungur a continuat lucrările de construcţiei a noului lăcaş de cult, astfel că biserica a fost ridicată, acoperită cu tablă zincată, tencuită în exterior în terasit şi praf de marmură. În ziua de 26 noiembrie 2006 s-a oficiat prima liturghie în biserica propriu-zisă. Prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Sofronie, în prezent, lucrările au ajuns la pictarea interiorului bisericii, în stil neobizantin, pictură finalizată aproape în totalitate.

Sursa: http://eparhiaortodoxaoradea.ro/stiri/liturghie-arhiereasca-in-biserica-parohiala-din-oradea-podgoria

Ultimele din categorie