Preoții din Protopopiatul Tinca, reuniți în conferință

O nouă conferinţă preoţească semestrială de primăvară a avut loc joi, 12 mai a.c., în Episcopia Oradiei, de această dată în Protopopiatul Tinca. Ca şi la celelalte protoierii din cuprinsul Eparhiei Oradiei, întâlnirea de la Tinca s-a desfășurat cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei şi a avut tema „Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox”.

Întrunirea preoţilor din Protopopiatul Tinca a fost precedată de Sfânta Liturghie și slujba de Te Deum, săvârşite în biserica parohială „Sfântul Ierarh Nicolae” din Tinca de către un sobor format din: părintele Protoiereu Cristian Rus, consilier cultural şi relaţii mass-media la Centrul eparhial, părintele Protoiereu Vasile Popa, protopopul Tincăi, părintele Simion Goga, inspector pentru cateheză parohială în cadrul Episcopiei Oradiei şi părintele Mihai Ninel Iancu, parohul bisericii din Tinca. Apoi, întregul cler prezent s-a deplasat la sediul Protopopiatului Tinca unde, în sala de şedinţe, s-a trecut la desfăşurarea lucrărilor conferinţei.

Protopopul Vasile Popa a rostit cuvântul de deschidere, subliniind importanţa şi actualitatea temei conferinţei, mulţumind Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, pentru arhiereasca binecuvântare de desfăşurare a conferinţei, pentru prezență şi pentru aleasa purtare de grijă pe care o arată în permanenţă faţă de clerul şi credincioşii din parohiile Protopopiatului Tinca.

În continuare, părintele Protoiereu Cristian Rus, consilier cultural şi relaţii mass-media, a prezentat referatul cu titlul „Rolul educației religioase a tineretului creștin ortodox”, referat întocmit de către părintele Florin Negruțiu, inspector școlar de religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bihor. Tot cu acest prilej, părintele Simion Goga a prezentat tuturor preoților din cadrul Protopopiatului Tinca modul în care se va desfășura programul întâlnirii tinerilor ortodocși din Eparhia Oradiei pe data de 28 mai 2016 și i-a invitat pe toți cei prezenți să ia parte la acest eveniment.

La final, Preasfințitul Părinte Sofronie a adresat un cuvânt de binecuvântare pentru toți preoții prezenți, adresând îndemn la continuarea și sporirea misiunii pastorale în rândul copiilor și al tinerilor din parohiile Protopopiatului Tinca.

Sursa: eparhiaortodoxaoradea.ro

Ultimele din categorie