Conferința pastoral-misionară de primăvară, în Episcopia Sălajului

26 Mai 2016 12:10 Episcopia Sălajului

La Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc marți, 24 mai 2016, conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, conferințele pastoral-misionare se desfășoară de două ori pe an, tematica fiind unitară în întreaga Patriarhie.

Conferința s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Petroniu și a fost susținută de părintele Vasile Pop, de la parohia Chechiș, Protopopiatul Jibou. Tema tratată a fost în acord cu tematica „Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti, la împlinirea a 300 de ani de la moartea sa martirică (1716-2016)”, fiind intitulată „Educația ortodoxă a tineretului”.

Prezentarea a fost structurată pe mai multe subcapitole, după cum urmează: Tinerețea, o vârstă a crizei și a idealurilor, într-o societate a crizei și parcă fără idealuri, Educația religioasă a tinerilor, rolul Familiei, Bisericii și Școlii, Tinerii și creștinismul sau ce spune Scriptura despre tineri şi Ce spun Sfinții Părinți despre tineri și Rolul familiei, Bisericii și Școlii în educația religioasă a tinerilor.

După susținerea conferinței au avut loc intervenții ale preoților cu privire la această temă.La final s-a ținut și un moment de reculegere în amintirea părintelui Viorel Iancău, fost preot la Parohia Derșida, trecut la Domnul în noaptea de 23 spre 24 mai 2016.

Sursa: radiorenasterea.ro

Ultimele din categorie