Personalitatea ilustrului ierarh Melchisedec Ştefănescu a fost evocată ieri, 15 februarie, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, în contextul unei manifestări duhovniceşti-culturale la care au participat copii şi elevi romaşcani. În cadrul Sfintei Liturghii, răspunsurile la strană au fost date de către Grupul psaltic „Melozii Romanului“, alcătuit din elevi ai Liceului Teologic „Episcop Melchisedec“. Frumuseţii dumnezeieştii slujbe i s-au adăugat emoţia şi bucuria prezenţei micuţilor de la grădiniţa de copii din cadrul Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ din Roman, care au fost împărtăşiţi cu Sfântul Trup şi Sânge al Domnului Iisus Hristos. Activitatea social-filantropică a fundaţiei se derulează sub binecuvântarea şi directa coordonare a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului,  La finalul slujbei, unul dintre tinerii de la Liceul Teologic Ortodox din Roman a prezentat activitatea şi personalitatea ilustrului ierarh, menţionând faptul că Melchisedec Ştefănescu, „părintele Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române“, s-a implicat şi în actul Unirii Principatelor din 1859, premergător marelui moment din decembrie 1918. Întâlnirea s-a încheiat cu un cuvânt de mulţumire din partea chiriarhului, citit de arhimandritul Andrei Ioniţă, Mare Eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Roman, care a oferit daruri tuturor celor prezenţi. Episcopul Melchisedec Ştefănescu s-a născut la 15 februarie 1823, în localitatea Gârcina din judeţul Neamţ, într-o familie de preot, şi a decedat la 16 mai 1892, în Roman. A făcut studii la Seminarul de la Socola (1834-1841 şi 1842/43), apoi la Academia duhovnicească din Kiev (1848-1851), unde a obţinut titlul de „Magistru în teologie şi litere“. A fost învăţător în Şerbeşti - Neamţ (1841-1842), profesor suplinitor la Seminarul de la Socola (1843-1848), din nou profesor la acelaşi seminar (1851-1856), apoi profesor şi director la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Huşi (1856-1861). S-a călugărit cu numele Melchisedec (1843), fiind hirotonit ierodiacon (1844) la Socola, apoi ieromonah în Lavra Pecerska din Kiev (1851), protosinghel (1952) şi arhimandrit (1853). A fost locţiitor de episcop la Huşi (1861-1864), fiind hirotonit arhiereu cu titlul „Tripoleos“ în 1862, locţiitor (1864), apoi episcop eparhiot - numit prin decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza - al noii eparhii a Dunării de Jos, cu reşedinţa în Ismail (1865-1879). La 22 februarie 1879 este ales episcop al Romanului, unde a păstorit până la moarte.