Este cu putință. S-a susținut, totuși, de către unii înțelepți păgâni și de către unii eretici, că Dumnezeu nu Se putea descoperi oamenilor. Întâi, pentru că Dumnezeu cel nesfârșit, cel nematerial, cel neschimbător și cel veșnic nu S-ar fi putut apropia și nu ar fi avut deci cum să fie cunoscut de către ceea ce este mărginit, trupesc, schimbător și trecător. În al doilea rând dacă Dumnezeu S-ar fi apropiat de ființele muritoare, aceste ființe slabe și neajutorate nu ar fi reușit să cuprindă și să înțeleagă Descoperirea care li se făcea. Acei păgâni și eretici judecau așa, pentru că ei socoteau pe Dumnezeu o putere nepersonală, lipsită de viață și mai ales de iubire.

Pentru noi, creștinii, nu sunt asemenea piedici, fiindcă, după învățătura Bisericii, Dumnezeu este o Ființă personală, care poate avea legături cu alte persoane, așadar și cu oamenii. Sfânta Scriptură însăși ne învață că Dumnezeu a ținut, din cele mai îndepărtate timpuri, legătura cu oamenii, dându-le adică Descoperirea Sa: „În multe rânduri și în multe chipuri odinioară, Dumnezeu grăind părinților prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă a grăit nouă întru Fiul” (Evr. 1, 1). Ca izvor al vieții și al iubirii, Dumnezeu Se apleacă și Se descoperă continuu oamenilor. El nu e niciodată prea sus sau prea departe, pentru că El sălășluiește și în inimile noastre.

Descoperirea dumnezeiască privește pe oameni și ei pot s-o primească. Ei sunt „chipul și asemănarea Lui Dumnezeu” și, prin aceasta, îndreptățiți la cinstea descoperirilor de sus. Această cinste a mers până acolo, încât Descoperirea deplină, adusă de Fiul lui Dumnezeu pe pământ, s-a făcut prin Întruparea Sa în om. Apoi, credinciosul poate primi Descoperirea dumnezeiască, și datorită faptului că el însuși e mistuit de dorul fierbinte după Dumnezeu. Psalmistul lămurește aceasta zicând: „În ce chip dorește cerbul izvoarele apelor, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeu Cel viu; când voi veni și mă voi arăta feței lui Dumnezeu?” (Ps. 41, 1-2). Un scriitor bisericesc arată astfel suspinul inimii sale după Dumnezeu: «Că ne-ai făcut spre a Te căuta și neliniștit este sufletul nostru până nu se va odihni întru Tine». Ca ființă înzestrată cu minte, întrucât este creat după „chipul Lui Dumnezeu”, cum am spus, omul poate primi adevăruri din partea lui Dumnezeu. Acesta, în nesfârșita Sa înțelepciune ușurează căile de înțelegere a adevărurilor date, pentru cei care s-au făcut vrednici de El printr-o viață aleasă primind astfel harul Duhului Sfânt.

(Învățătura de credință ortodoxă, Editura Doxologia, 2009, p. 9)