Duminica a 12-a după Rusalii (Matei 19, 16-26)

 (Mt. 19, 16) Şi, iată, venind un tânăr la El, I-a zis: Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?

Și iată, un tânăr a venit și i-a spus: Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică? Unii critică pe acest tânăr ca fiind viclean și fățarnic pentru că s-a apropiat de Iisus ca să-L încerce. Eu nu voi șovăi să spun că este avar și lacom de vreme ce și Hristos îl vădește a fi astfel. Totuși, nu-l voi considera a fi și fățarnic pentru că nu este sigur să ne aventurăm în lucruri nesigure și mai ales atunci când este cazul să învinovățim pe cineva. Mai ales pentru că Marcu a alungat orice suspiciune de fățărnicie, spunând: alergând la El unul şi îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba și iar Iisus, privind la el cu dragoste (Mc. 10, 17 și 21). Tirania banului este un lucru puternic, precum se vădește aici. Chiar dacă am dobândit unele virtuți, avariția poate să le piardă pe toate.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 63, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 19. 17) Iar El a zis: „De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile”.

Pe bună dreptate, ar trebui să întrebăm:când a întrebat tânărul pe Hristos Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică? iar Domnul a sfârșit explicația, de ce a mai adăugat și mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi? Nimeni nu se îndoiește că aceasta s-a spus despre iudei și despre neamuri. Nu soarta face ca acest tânăr să fie inițiat ca un nepregătit în această taină. El se laudă și este ușuratic, arătând trăsături ale unei vieți trăite cu prea multă încredere în lege. Hristos face aceasta de obicei atunci când urmează să vorbească despre taina unui anumit lucru. Prima dată, inițiază fizic pe cineva pentru ca mai apoi să reflecteze duhovnicește pe o anumită situație fizică, iar după aceea, explică înțelesul acestui lucru. De pildă, atunci când urmează să vorbească despre înfrânarea mândriei fariseului (Lc. 14), mai întâi aduce pe omul bolnav de hidropică și-l vindecă, pentru ca pasajul să se încheie chiar în mijlocul propoziției, dar să continue prin mustrarea mândriei fariseului cu ajutorul vindecării făcute asupra omului bolnav de hidropică.

(Opere incomplete la Matei, Omilia 33, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 19. 17) Iar El a zis: „De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile”.

De ce i-a răspuns Hristos spunând nimeni nu este bun? Pentru că tânărul îl considera pe Iisus a fi un simplu om din mulțime sau un învățător iudeu. De aceea, îi vorbea precum unui om. Pentru că Hristos adesea răspunde gândurilor ascunse ale celui care întreabă, ca atunci când spune: Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi (In. 4, 22) și dacă mărturisesc Eu despre mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată (In. 5, 31). Așadar, atunci când spune, nimeni nu este bun, nu o face pentru a arăta că, El nu este bun; departe de acesta. Căci nu spune De ce mă numești bun? Nu sunt bun, ci nimeni nu este bun, adică nici o ființă umană. Când spune aceasta, nu înseamnă că exclude pe oameni de la bunătate, ci face o comparație cu bunătatea lui Dumnezeu, de aceea mai adaugă și că nimeni nu este bun, decât numai Unul Dumnezeu.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 63, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 19. 17) Iar El a zis: „De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile”.

Învățătura legii este bună, Hristos nu o critică ci spune: de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile, arătând prin aceasta începutul acestui drum dar nu și finalitatea sa. Adică arată că nu-I este străină legea ci că desăvârșirea vine numai de la El.

(Apolianarie,Fragmentul 97, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 19. 17) Iar El a zis: „De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile”.

Domnul i-a spus unui anumit tânăr: de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile. Nu i-a spus: dacă vrei să ai viață, ci dacă vrei să intri în viață, referindu-se la viață ca la viața cea veșnică. Să ne referim mai întâi la dragostea din această viață. Fiindcă această viață este una iubită, indiferent de calitatea, tulburarea care se găsește în ea sau cât de rea este, oamenii se tem să o sfârșească. De aici trebuie să vedem, să ne gândim cât de mult trebuie să iubim viața veșnică, când această viață mizerabilă care la un moment dat trebuie să se sfârșească este atât de iubită. Țineți seama, fraților, cât de dorită este acea viață când este una ce nu are sfârșit. Iubești viața aceasta, unde muncești atât de mult, unde alergi, unde ești ocupat și abia îți tragi sufletul. În viața aceasta, muncile cu greu pot fi numărate: semănatul, aratul, lucratul pământului, călătoritul pe mare, morăritul, gătitul de bucate sau țesutul. Iar după toate aceste munci grele, viața ajunge la un sfârșit. Privește la ceea ce înduri în această viață pe care o iubești atât de mult. Crezi cumva că vei trăi veșnic și nu vei muri niciodată? Toate cad, chiar și templele, stâncile și marmura întărite cu fier, iar omul se gândește că n-o să moară? Luați seama, fraților să căutați viața cea veșnică, unde nu veți mai avea parte de aceste lucruri, ci veți împărăți cu Dumnezeu pe vecie.

(Fericitul Augustin,Predica 84,traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 19, 18) El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb;

Ia aminte la cât este de pregătit tânărul să se supună poruncilor. Căci el spune: ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică? Pare gata să facă ceea ce i spune. Dacă scopul său ar fi fost să testeze pe Mântuitorul, evanghelistul ne-ar fi indicat asta cumva, așa cum o face în alte cazuri, de exemplu în cazul învățătorului de lege (Mt. 22, 35). Dacă tânărul ar fi ascuns fățărnicia sa, Iisus imediat ar fi dat-o pe față. Dacă tânărul ar fi venit să-L testeze, nu s-ar fi descurajat la ceea ce a auzit pentru că în cazul niciunui fariseu nu s-a întâmplat așa. Când aceștia erau mustrați, se mâniau și mai tare. Dar acest tânăr nu era mânios. A plecat plin de tristețe, ceea ce arată că nu venise la Iisus cu un gând rău. Dar venise totuși cu o voință slabă. Dorea viața cu adevărat, dar era ținut prins într-o puternică slăbiciune morală. De aceea, când Hristos a spus: de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile, el a întrebat care? nu pentru a-L testa, departe de aceasta, ci crezând că mai există și altele, afară de cele din lege, care i-ar putea aduce viața. Deci, pare a fi destul de cinstit.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 63, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 19, 18) El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb;

Când Hristos îi spune: de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile, tânărul se așteaptă ca imediat să adauge: poruncile Mele. Care?, întreabă el, fiind destul de confuz. Căci Hristos nu-i răspunde după așteptările sale, ci-l trimite la lege, nu pentru că legea ar fi desăvârșitoare, prin Lege nu se îndreptează nimeni (Gal. 3, 11), precum este scris, ci pentru că viața trăită după lege este un fel de introducere în viața veșnică, făcându-le cunoscute ucenicilor pe scurt lucrurile superioare. Legea ne-a fost călăuză spre Hristos (Gal. 3, 24). Legea este punctul de pornire pentru dreptatea dintre oameni. Hristos este desăvârșirea. El spune că începutul binelui este săvârșirea dreptății. Dreptatea este arătată de lege, însă bunătatea este arătată de către Hristos. Legea ne-a învățat să răsplătim celor care vor să ne facă rău, ca în ochi pentru ochi și dinte pentru dinte (Lev. 24, 20). Însă Hristos ne-a învățat să lăsăm o asemenea răzbunare echilibrată, privind la un mai mare bine: nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa (Mt. 5, 39-40).

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Fragmentul 218, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 19, 18) El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb;

Aceste porunci sunt suficiente pentru cineva care se află la primul stadiu pe calea vieții veșnice. Însă nu sunt suficiente ca să conducă la o viață superioară și cu siguranță, nu la desăvârșire. Cine nu reușește să păzească chiar și o singură poruncă, nu poate păși nici măcar în începuturile acestei vieți. Oricine vrea să facă pașii de început pe calea vieții, nu trebuie să fie robit de desfrânare, vinovat de ucidere sau de vreun fel de hoție. Pentru că la fel ca ucigașul și desfrânatul, nici hoțul nu va intra în viață. Mulți dintre cei despre care se spune că au credință în Iisus sunt vinovați de acest păcat. Să ne uităm doar puțin la viața lor zilnică, la felul cum primesc banii și șiretlicurile pe care le practică.

(Origen, Comentariu la Matei 15.13, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 19, 19) Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Zis-a lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte?

Tânărul bogat spunea că a păzit poruncile până când a auzit una mai mare: Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor, nu o vei pierde, ci vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi. Ce folos dobândești dacă urmezi legea, dar Mie nu-Mi urmezi? Tânărul a plecat întristat, precum ați auzit, pentru că avea multe averi.

Ce a auzit el, am auzit și noi. Cuvântul Domnului este Evanghelia. El șade în ceruri, însă nu încetează să vorbească pe pământ. Să nu fim surzi pentru că El poate și să strige. Să nu fim precum cei morți pentru că El poate să și tune. Dacă nu vrei să păzești poruncile mai mari, păzește-le măcar pe cele mici. Dacă povara celor mari este prea mare pentru tine, ridic-o pe cea a celor mai mici. De ce ești trândav la amândouă? Cea mai mare poruncă este vinde averea ta, dă-o săracilor şi vino şi urmează-Mi. Cele mai mici sunt: să nu fii desfrânat, să nu depui mărturie mincinoasă, să nu furi, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți. Fă-le pe acestea. Oare de ce strig la tine că trebuie să-ți vinzi averea, când eu nu te pot face să asculți să nu o iei pe a altuia? Ai auzit: să nu furi. Tu tâlhărești. Înaintea Judecătorului, aduc nu un hoț ci un tâlhar. Schimbă-te, fie-ți milă de tine. Viața încă te mai lasă să o faci.

Nu ignora mustrarea. Ieri erai hoț, nu mai fi și astăzi. Poate și astăzi ai fost hoț, dar măcar mâine nu mai fi. Încetează la un moment dat păcatul și așteaptă răsplata cea bună. Vrei să fi dobândit fapte bune dar nu vrei să fii bun. Viața ta e contrară cu speranțele tale. Dacă este foarte bine să ai o casă bună, oare cât de mare nu este răul când ai un suflet rău?

(Fericitul Augustin,Predica 85,traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 19, 21) Iisus i-a zis: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi”.

În puterea noastră stă dacă vrem să fim desăvârșiți. Totuși, cel care vrea să fie desăvârșit trebuie să vândă ceea ce are, și nu doar o parte, cum a făcut Anania și Safira (Fp. 5, 1-2), ci să vândă tot. Când a vândut toate ca să împartă săracilor, a început să-și pregătească o comoară în împărăția cerurilor. Dar nu este destul pentru a se desăvârși doar să renunțe la bogății, ci trebuie să urmeze Mântuitorului, adică să lepede răul și să facă binele. Căci e mai ușor să disprețuiască punga cu bani decât voința. Mulți lasă averile, dar nu urmează Mântuitorului. A urma pe Mântuitorul înseamnă a-L imita și a călca pe urmele pașilor Săi. Tot cel care spune că are credință în Hristos trebuie și el să pășească pe locurile unde a pășit Acesta.

(Fericitul Ieronim, Comentariu la Matei 3.19.21, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 19, 21) Iisus i-a zis: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi”.

Cine s-ar putea întreba, dacă cel desăvârșit este cel care deține toate virtuțile și nu mai săvârșește nimic din răutate, cum poate cel care vinde averea sa și o împarte săracilor să fie desăvârșit? Luând de exemplu pe cineva care a făcut așa, cum va fi el de-odată fără de mânie, când cu puțin mai înainte era stăpânit de ea? Cum va putea fi el de-odată imun la durere și va putea să se ridice deasupra tuturor grijilor care îl împovărează pe om? Cum se va putea elibera el de frică, de tulburare, de moarte sau de acele lucruri care pot încă frământa sufletul nedesăvârșit? Cum va putea cel care vinde averea sa și o dă săracilor să nu mai aibă dorință în el?

Mai înțelept ar părea credinciosul care ține înțelesul literal al problemei și nu-l ia într-un sens alegoric. Decizi singur dacă ceea ce s-a spus este folositor în contextul în care s-a spus sau nu. Unii spun că cel ce dă săracilor se folosește de rugăciunile lor. Ia ca ajutor la mântuirea sa belșugul darurilor duhovnicești al celor săraci în lucruri materiale ca să umple golul său, precum o sugerează și apostolul în a doua epistolă către Corinteni (2 Cor. 8, 14). Căci Dumnezeu ascultă de rugăciunile săracilor care au fost mângâiați. Printre ei pot fi oameni precum apostolii sau doar cu puțin mai prejos decât ei, săraci în cele materiale, dar bogați în darurile duhovnicești.

(Origen, Comentariu la Matei 15, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 19, 22) Ci, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii.

Însă tânărul, când au auzit acestea, a plecat întristat. Căci pusese mult suflet în averea sa. În el vedem lucrarea metaforei, căci era de o vârstă tânără. El însuși a spus că din copilăria sa păzise poruncile care erau în lege. Totuși, o copilărie inactivă rămâne prinsă în tinerețea sa, la orice vârstă s-ar afla el (Optimismul său poate fi dovada unui idealism adolescentin, ale cărui speranțe au fost luate în râs, caci chiar și tânăr fiind, el este încă ținut captiv în imaturitate – n.tr.).

(Ilarie de Poitiers, La Matei 19.7, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

       (Mt. 19, 23-24) Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în împărăţia cerurilor. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu.

Acul este Cuvântul lui Dumnezeu, care este însuși Fiul lui Dumnezeu. Vârful acului este ascuțit și subțire: subțire după dumnezeirea Sa și ascuțit după întruparea Sa. Acul este drept și fără îndoituri, adică fără defecte. Prin rănile pătimirilor Sale, neamurile au intrat în viața veșnică. Numai acest ac, crucea, poate coase rănile. El a cusut încă o dată haina nemuririi care fusese ruptă de Adam. Acul este Cel care a cusut trupul de duh. Acest ac a unit pe iudei și pe neamuri, precum spune și Apostolul:El este pacea noastră, El care a făcut din cele două – una (Efes. 2, 14). El este acul care refăcut prietenia dintre îngeri și oameni. Acesta este acul care împunge și trece, dar care nu rănește.

(Opere incomplete la Matei, Omilia 33, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 19, 23-24) Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în împărăţia cerurilor. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu.

Tânărul înfumurat se întristează când i se spune să îndrepte nereușita de a asculta de lege. Pentru cei pentru care el este un simbol (învățătorii iudeilor – n.tr.), crucea și Pătimirile sunt o piatră de poticneală. În aceasta nu este nici o cale de mântuire pentru tânăr. El se laudă cu legea, disprețuiește pe neamuri și refuză să treacă la libertatea evangheliei; pentru aceasta va fi greu pentru el să intre în împărăția cerurilor. Puțini, iar în comparație cu mulțimea neamurilor, chiar foarte rari, erau acei iudei care să creadă. Le era greu să-și plece voința, mult împietrită sub lege, sub învățătura smereniei din evanghelie. Mai ușor va trece cămila prin urechile acului. O cămilă nu poate încăpea prin urechile acului, nici mărimea uriașului animal nu poate fi cuprinsă de o gură atât de mică. La începutul aceste cărți când am vorbit despre îmbrăcămintea lui Ioan, am arătat cum cămila simbolizează pe neamuri. Pentru că acest animal se supune cuvântului, este stăpânit prin frică și îngenunchează ca să-și ia povara cu o ascultare ordonată. În această comparație, sălbăticia neamurilor a fost îmblânzită prin ascultarea de poruncile lui Dumnezeu. Aceștia pășesc pe calea foarte strâmtă a împărăției cerurilor, adică a acului, care este propovăduirea cuvântului evangheliei. Prin el, rănile trupului sunt legate, haină ruptă este cusută înapoi iar moartea însăși este înțepată. Așadar, aceasta este calea noii învățături. Prin ea, slăbiciunea neamurilor va trece mai ușor decât opulența omului bogat, adică a celui care se mândrește cu legea.

(Ilarie de Poitiers, La Matei 19, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 19, 23-24) Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în împărăţia cerurilor. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu.

 Prin camelă nu se referă la vietate, la animalul de povară, ci la frânghia groasă cu care marinarii își leagă corăbiile lor (această interpretare, camelă (kamilos) și nu cămilă (kamelos), se bazează pe caracterul omografic al acelor cuvinte din greacă și a fost urmat de unii exegeți moderni. – n.tr.). El arată că această comparație nu este lipsită de sens, ci o face să pară o problemă destul de grea, de fapt, aproape imposibilă.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Fragmentul 219, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 19, 25) Auzind, ucenicii s-au uimit foarte, zicând: Dar cine poate să se mântuiască?

De fapt, ce a vrut să spună Hristos prin un bogat cu greu va intra în împărăția cerurilor? El nu critica banii în sine, ci voințele celor care era stăpâniți de ei. Dacă pentru bogat este greu să intre în împărăția cerurilor, darămite pentru cel avar. Căci dacă zgârcenia din propria avere este un impediment la a câștiga împărăția, gândiți-vă ce foc se adună prin răpirea averii altuia. Dar de ce spune ucenicilor săi, care erau săraci și nu aveau nimic, că un bogat va intra cu greu în împărăția cerurilor? Îi învață să nu le fie rușine cu sărăcia lor și le arată de ce nu le-a dat voie ca ei să  adune averi. După ce El spune că este greu, le arată și că este imposibil și nu doar imposibil, ci că este imposibil în cel mai deplin mod. Le arată aceasta prin comparația făcută cu cămila și cu acul: mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu. Astfel, Hristos demonstrează că există o foarte mare răsplată pentru cei avuți care pot să renunțe la averea lor. El a mai spus și că aceasta trebuie să fie și lucrarea lui Dumnezeu pentru că cel care voiește să împlinească porunca are nevoie și de o mare putere a harului.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 63, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 19, 26) Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: „La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă”.

Când ucenicii s-au supărat, El a spus: La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă. Dar de ce s-au supărat ucenicii dacă ei erau săraci, chiar foarte săraci? S-au supărat din pricina desăvârșirii altora, pentru că aveau mare dragoste pentru aceștia toți. Deja moșteniseră din dragostea Învățătorului. Se tulburaseră și se înspăimântaseră pentru întreaga lume, încât aveau nevoie de o mângâiere pe măsură.

Și astfel, după ce Iisus și-a întors privirea către ei, a spus: La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă. Deci, cu o privire blândă și iubitoare, a mângâiat pe cei ale căror inimi era tulburate și a alungat suferința lor (aceasta a vrut să spună evanghelistul prin privind la ei). Apoi i-a înălțat prin cuvintele Sale, punând accentul pe puterea lui Dumnezeu și astfel, le-a sporit credința.

Dacă vrei să afli și cum imposibilul devine posibil, ascultă. Hristos nu a făcut această afirmație, că ceea ce este imposibil la om este posibil la Dumnezeu doar ca tu să stai liniștit și să nu faci nimic și să lași totul în seama lui Dumnezeu. Nu, el a spus asta ca să înțelegi importanța chemării lui Dumnezeu în ajutor în acest concurs greu și ca să alergi cu grabă și cu stăruința la harul Său.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 63.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)