Duminica izgonirii lui Adam din Rai (Ev. Matei 6,14-21)

(Mt. 6, 14) Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc.

Nimic nu ne face mai semănători cu Dumnezeu decât ușurința de a ierta pe cei păcătoși și făcători de rele. Căci Dumnezeu a făcut să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni (Mt. 5, 45).

Din același motiv, din nou, în fiecare cerere, Iisus ne poruncește să ne rugăm într-un cuget, spunând Tatăl nostru și precum în cer, așa și pe pământ și pâinea noastră cea de toate zile dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă greșelile și nu ne duce în ispită și ne izbăvește. În tot locul ne învață să folosim acest plural ca să nu rămânem cu ranchiună față de aproapele nostru.

De ce mustrare trebuie să aibă parte cei care, după toate acestea învățate, totuși nu iartă, ba mai cer și răzbunarea lui Dumnezeu peste dușmanii lor? Făcând aceasta, încalcă pe deplin porunca. Dar, între timp, Hristos caută în toate felurile să stingă certurile dintre oameni. Din moment ce dragostea este rădăcina a tot binele, îndepărtând de la toți certurile, ne aduce împreună și ne unește unul cu celălalt. Căci nu este nimeni, nici măcar unul, fie tată, mamă sau prieten care să ne iubească la fel de mult precum Dumnezeu, care ne-a creat (de ce ales pluralul noastre și nu singularul mele? Când iertăm, suntem mai asemănători cu Dumnezeu decât în orice alt moment. A ierta înseamnă a fi ca Dumnezeu. Iertarea Sa pentru noi este la plural, este a întregii omeniri. Astfel, trebuie să iertăm pe toți cei care ne-au greșit, precum și noi am fost iertați de toate greșelile noastre - n.tr.).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 19.7, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

(Mt. 6, 15) Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.

Sigur, nu putem ca din nepăsare să nu atragem atenția la faptul că, dintre toate cuvintele prin care Hristos ne-a poruncit să ne rugăm, intenționat a adăugat și o condiție la porunca care privește iertarea păcatelor. În această poruncă a dorit ca noi să fim milostivi pentru că doar prin aceasta putem ocoli necazurile. Într-adevăr, prin nici o altă cerere nu ne rugăm astfel, ca și cum am face un fel de legământ cu Domnul, căci spunem: iartă-ne nouă greșelile noastre precum și noi iertăm. Neputând respecta condițiile legământului, întreaga cerere este fără folos, căci spune Hristos:Căci, de veţi ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre (Mt. 6, 14-15).

(Fericitul Augustin, Predica de pe Munte 2.2.39, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

(Mt. 6, 16) Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor.

Făcând aceasta, nu numai că imităm pe fățarnici, dar și îi întrecem de departe. Oftăm cu putere și ne plângem cu amar. Sunt unii, de fapt sunt mai mulți care, chiar și atunci când nu postesc, se poartă asemeni celor ale celor ce postesc. Se îmbracă într-o fățărnicie mai rea decât păcatul în sine.

Fac asta, spun ei, ca să nu-i smintească pe ceilalți (care se așteaptă să postească). Legea dumnezeiască poruncește aceasta (să postești) și tu spui că smintești, ascultând de ea? Dacă postești sufletește, smintești, dar dacă nu postești sufletește (însă te arăți că postești trupește) , nu smintești. Poate fi ceva mai nebunesc decât aceasta? De ce nu încetezi a fi mai rău decât fățarnicii (pe care îi judeci) , înmulțind propria fățărnicie și nu te gândești la ce sfârșit duce acest mare rău? Nu te rușinezi nici acum, privind la însemnătatea versetului de dinaintea noastră? Căci Iisus nu spune numai că ei se prefac, ci și mai grav, că-și smolesc feţele.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 20.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

(Mt. 6, 16) Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor.

Numai după ce a izgonit demonul trufiei, și nu înainte, spune cuvântul acesta despre sărăcia de bunăvoie. Căci nimic nu face mai mult pe oameni să fie ahtiați după bogății, decât dragostea pentru mărire. Asta îi mișcă și pe cei ce au sute de sclavi, mulțimi de eunuci, cai cu podoabe din aur, mese din argint și altele asemenea lor. Îi face și mai decăzuți. Nimic din toate acestea nu le satură dorința de a mări plăcerea. Doar ca să se fălească înaintea celorlalți.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 20.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

(Mt. 6, 17-18) Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.

Slava deșartă își poate afla loc nu numai printre fastul și splendoarea bogățiilor lumești, ci și în haina murdară a sacului. Atunci este cu mult mai păgubitoare, deoarece ne înșelăm, crezând că slujim pe Dumnezeu. Când cineva este orbit de o frumusețea a trupului necumpătată și de straiele sale sau de splendoarea a ceea ce altul are, acela nu dorește altceva decât să se fălească. Acest om nu amăgește pe nimeni prin această vicleană formă de sfințenie. Însă, dacă printr-o mizerie și o ponosire a hainelor nemaipomenită atrage atenția celorlalți la felul său de a-și trăi credința și, dacă o face intenționat și nu doar pentru că nu are mai mult, își va avea plata sa de la Dumnezeu. Într-adevăr, Domnul ne-a prevenit să ne ferim de lupii în piei de oi: După roadele lor îi veţi cunoaşte (Mt. 7, 16). Judecata de un fel sau altul, care face pe acești oameni să piardă tocmai câștigurile agonisite prin hainele lor ori pe cei care au dezmințit ceea ce căutau să câștige prin ele, va arăta în final dacă este vorba de un lup într-o piele de oaie sau este într-adevăr o oaie. Astfel, precum, oaia nu-și schimbă pielea, chiar dacă câteodată lupii se ascund sub ea, asemenea și creștinul nu trebuie să încerce să încânte ochii celorlalți prin podoabe netrebuincioase doar pentru că fățarnicii doresc acele haine sărăcăcioase pe care nevoia le impune și le folosesc pentru a amăgi pe cei ce sunt mai puțin conștienți.

(Fericitul Augustin, Predica de pe Munte 2.12.41, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

(Mt. 6, 19) Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură.

Înainte, a spus numai că trebuie să fim milostivi și acum arată cât de mare este mila pe care trebuie să o arătăm. Hristos spune, nu vă adunaţi comori. Ar fi fost cu neputință să înceapă cuvântul său despre disprețuirea bogățiilor fără o anumită pregătire. Așa că a împărțit cuvântarea în bucăți mai mici. Pregătind mintea ascultătorilor, aduce în discuție greoiul subiect într-un fel mai accesibil.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 20.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

(Mt. 6, 19) Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură.

Cel care săvârșește ceva cu gândul de a avea plată aici, în lume, acela are inima pe pământ. Cum poate fi o inimă curată, cât timp se tăvălește în noroi? Pe de altă parte, dacă ar fi ațintită la cer ar fi curată, căci tot ceea este ceresc este neîntinat. Un lucru devine stricăcios dacă este amestecat cu o materie întinată, chiar dacă ea nu este rea în sine. Aurul de exemplu, își pierde valoarea dacă este amestecat cu argint. La fel este și mintea pângărită printr-o dorință după cele pământești, deși în felul și natura sa, pământul este curat.

(Fericitul Augustin, Predica de pe Munte 2.13.44, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

(Mt. 6, 20-21) Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.

Să nu credem că în acest text cuvânt cer înseamnă universul trupurilor cerești, căci cuvântul pământ include în sine trupurile de tot felul, căci cel care-și adună comori în cer trebuie să fie nepăsător față de lume. Astfel cerul la care se face referire este cel despre care s-a spus: cerul cerului este al Domnului (Ps. 113, 24). Mai mult decât atât, de vreme ce trebuie să avem comoara și inima la cele veșnice și nu la ceva trecător, cerul despre care se vorbește aici este cel spiritual, căci cerul și pământul vor trece.

(Fericitul Augustin, Predica de pe Munte 2.12.44, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

(Mt. 6, 22) Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat.

Hristos ne vorbește prin asemănări pe înțelesul nostru, ca să înțelegem. Vorbise deja despre minte ca aflată în captivitate și acum se mută spre ochi, ca să ne învețe cu lucruri ce află înaintea noastră, pentru a pricepe mai ușor și ca să învățăm de la trup ceea ce nu am învățat de la minte. Căci, ceea ce este mintea pentru suflet, este ochiul pentru trup.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 20.3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

(Mt. 6, 23) Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!

Știm că toate faptele noastre sunt curate și plăcute înaintea lui Dumnezeu dacă sunt săvârșite cu inimă smerită, adică din dragoste pentru aproapele și cu gândul la rai. Căci iubirea este împlinirea legii (Rom. 13, 10). Aici trebuie să vedem ochii ca mijlocul prin care săvârșim totul. Dacă acest mijloc este curat, drept și se îndreaptă către Cel care trebuie să se îndrepte, atunci fără îndoială toate faptele noastre sunt fapte bune, pentru că sunt săvârșite întocmai cu acel mijloc. Și prin tot trupul, Hristos se referă la toate acele fapte pe care El le condamnă și pe care ne cere să le lepădăm. Căci Apostolul numește și anumite fapte, mădulare ale trupului: omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima (Col. 3, 5) și altele asemenea.

(Fericitul Augustin, Predica de pe Munte 2.13.45, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

(Mt. 6, 23) Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!

Dacă ați orbi, ați mai vrea să purtați aur sau mătase? Nu crezi că sănătatea curată este mai de preț decât lucrurile exterioare? Căci, dacă ar fi să ți-o pierzi sau să o irosești, toată viața ta va fi nefericită. Căci atunci când ochii tăi sunt întunecați și puterea mădularelor tale este slăbită, lumina lor fiind stăvilită la fel și mintea când este păcătoasă, viața ta este nenumărate răutăți. Pentru aceea, în trup, țelul nostru este de a ține ochiul curat, precum trebuie să ținem mintea curată, în ceea ce privește sufletul. Dar, dacă stricăm aceasta, cine va mai lumina pe restul, cum vom mai putea vedea? Precum cel ce seacă izvorul poate seca și râul, la fel și cel ce stăvilește înțelegerea poate să dea pierzării toate faptele sale din această viață. De aceea se spune:iar, de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat (Mt. 6, 22). Căci ce speranță mai este pentru cei de sub comanda sa, când căpitanul vasului este înecat, lumânarea este stinsă și generalul este captiv.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 20.3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).