Eveniment cultural-educațional la Liceul ”Episcop Melchisedec”
La Liceul Teologic ”Episcop Melchisedec” din Roman a avut loc miercuri, 10 iunie 2015, evenimentul cultural-educațional ”Preoţi ortodocşi – candele aprinse în temniţele comuniste”.
Acesta a fost inclus în cadrul seriei ”Martiri şi mărturisitori ai neamului românesc (1948 – 1989)” şi s-a bucurat de prezenţa oamenilor de cultură, profesorilor, preoţilor și elevilor romaşcani. În deschidere, IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului a evidențiat importanța acestui eveniment pentru viața Bisericii și pentru istoria recentă a neamului românesc, amintind de suferința Bisericii din perioada comunistă. Cu acest prilej, ierarhul de la Roman i-a premiat pe elevii seminarului din Roman, care s-au remarcat în acest an școlar la concursuri naționale și internaționale. În continuare, au susţinut alocuţiuni părintele Damian Pătrașcu, prorectorul Institutului Franciscan din Roman, arhimandritul Andrei Ioniţă, eclasiarhul Catedralei Arhiepiscopale din Roman şi pr. dr. Nicolae Hurjui de la Catedrala „Înălţarea Domnului“ din Bacău. În cadrul evenimentului au fost oferite momente muzicale de elevii Liceului Teologic Ortodox din Roman şi de cei ai Liceului Romano-Catolic din Roman.