(Video) Concert extraordinar de muzică psaltică la Teatrul Național din Iași
A doua zi a Festivalului Internațional de Muzică Bizantină s-a încheiat la Teatrul Național din Iași joi seara, 28 septembrie 2017, cu un concert extraordinar susținut de Corul Mănăstirii Hamatoura (din Kousba, Liban) și Ansamblul „Cappella Romana” (din Portland, SUA).
La eveniment a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, precum și numeroși ieșeni iubitori de muzică psaltică.
Prima ediție a Festivalului de Muzică Bizantină se desfășoară în capitala Moldovei timp de cinci zile, până pe 1 octombrie. Astăzi, de la ora 17.00, la Muzeul Mitropolitan, vor avea loc Conferința „Frumusețea Bizanțului: de la muzeu la epifanie” și Lansarea de carte: „Fascinația tradiției” de Teodor Baconschi, iar ziua se va încheia cu Slujba Privegherii, la Biserica Sfântul Sava, începând cu ora 20.00. Răspunsurile la strană vor fi date de Părinții din Nea Skiti (din Sfântul Munte Athos, Grecia), Corul Mănăstirii Hamatoura (din Kousba, Liban) și Corul Academic „Byzantion” (din Iași, România).