(Video) Deschiderea anului universitar la UAIC Iași

Știri

(Video) Deschiderea anului universitar la UAIC Iași

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și-a deschis porțile astăzi, 2 octombrie 2017, pentru noul an universitar. Festivitatea oficială de deschidere a anului a avut loc în Aula Magna „Mihai Eminescu”, în prezența unor oaspeți de seamă: Ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Pop, Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, rector ales al UAIC, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, ambasadorul Austriei în România, Gerhard Reiweger, precum și reprezentanți ai autorităților locale și rectori ai universităților ieșene.

La eveniment a fost prezent de asemenea, și Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a rostit un cuvânt cu prilejul începerii noului an universitar.

Conform tradiției, în continuarea evenimentului s-a desfășurat și primul curs oficial, cel inaugural, susținut de data aceasta de prof. univ. dr. Ştefan Afloroaei, membru corespondent al Academiei Române. Cursul a avut titlul „Din nou întrebarea cu privire la sensul vieţii”.

Citește despre: