Excursie pentru copiii merituoşi din Parohia Poieniţa

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Excursie pentru copiii merituoşi din Parohia Poieniţa

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Parohia Poieniţa, Protopopiatul Roman, în contextul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, a organizat în data de 12 iulie 2016, o excursie gratuită la Iaşi pentru 30 de copii. 

Aceasta a constituit şi o recompensă pentru rezultatele bune la învăţătură obţinute de tineri în anul şcolar 2015-2016. Prin această excursie, ne-am propus să promovăm bunul gust, cultura, valorile adevărate, să întărim credinţa şi să demonstrăm că niciun efort nu rămâne nerăsplătit. Copiii au fost foarte încântaţi de ceea ce au văzut şi au trăit. Mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat şi suntem încredinţaţi că efortul lor a fost scris în Cartea Vieţii. Activităţile pastoral-misionare ale parohiei Poieniţa vor continua în această vară, urmând să organizăm şi un pelerinaj pentru credincioşi la mănăstirile Neamţ, Sihăstria, Secu, Varatic şi Agapia“, a declarat pr. Gabriel Adrian Andrei. 

Citește despre: