În perioada 26 aprilie - 1 mai, 5 tineri din Iași și unul din Galu - Neamț, am fost oaspeții uneia dintre cele mai cunoscute capitale ale lumii, Parisul. Oraș cultural cu o istorie bogată, cu numeroase obiective turistice și cu o eleganță aparte este un punct de atracție pentru milioane de turiști în fiecare an. Călătoria aceasta a fost un început pentru toți, deoarece cu toții am fost prima dată în capitala Franței. Cei mai mulți dintre noi au fost la prima călătorie cu avionul și la prima ieșire din țară.

„Lumea este o carte, iar cei care nu călătoresc nu pot citi decât o pagină din ea” spunea Sfântul Augustin iar noi îi dăm dreptate. Deși ar fi bine să dăm curs „curiozității celei bune”, și „curiozității celei bune”, deschiși spre a cunoaște tot ceea ce înnobilează sufletul și mintea omului, adesea ne lenevim, ne complacem în nemișcare sau rutină. Preferăm așa zisa liniște, neriscând nimic, neieșind din zona noastră de confort. Ne mulțumim cu informații prefabricate, cu „guma mestecată de alții” fără a avea curajul propriilor experiențe, fără a aprofunda aspecte cu adevărat importante pentru viața noastră.

Odată cu plecarea la Paris, am pus în funcțiune „detectorul de lucruri ce merită a fi cunoscute” și mare ne-a fost mirarea când am descoperit obiective pe care nici nu le bănuiam în acest oraș. În cele 5 zile de ședere am vizitat mai bine de 20 de locuri, de la cele foarte cunoscute: Turnul Eiffel, Muzeul Luvru, Castelul de la Versailles, Champs Elysees, Notre Dame la unele mai putin cunoscute, dar mărețe și cu povești interesante: Saint Chapelle, unde sunt niște vitralii care pur și simplu emană energie și stârnesc uimire, Biserica Saint Etienne du Mont, unde se află mormântul Sfintei Genevieva, o sfântă ce a trăi în sec. al V-lea, considerată ocrotitoare a Parisului. Sfânta Genevieva a oprit o invazie a barbarilor și era cunoscută de toți oamenii acelei vremi. A vizitat și Catacombele Parisului, un fel de labirint pe sub străzile orașului care adăpostește osemintele din aproape toate cimitirele din oraș, numărul lor fiind estimat la peste 6 milioane, dezgropate spre sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui de-al XIX-lea și aduse în acest loc din cauza supra-aglomerării cimitirelor pariziene. La biserica Madeleine, care adăpostește moaștele Sfintei Maria Magdalena, am avut ocazia să audiem un concert al coralei parohiale. Am văzut și Pantheonul, clădire ridicată pentru a adăposti moaștele Sfintei Genoveva. Lucru acesta nu s-a putut totuși înfăptui, din cauza acțiunilor ce au avut loc in anul 1789, anul Revoluției franceze, când majoritatea Sfintelor moaște au fost arse și aruncate in Sena. Atelierul lui Brâncuși, artist român revoluționar al artei sculpturale cunoscut în toată lumea, cu o operă impresionantă, ne-a bucurat sufletul.

Cam toate zilele au început pentru noi cu însemnarea hărților și a traseului pentru ziua respectivă. Așa am învățat cât de important este să ne sfătuim, să cădem de acord și să ne descurcăm intr-un oraș atât de mare cum este Parisul. Totodată, faptul că la fiecare pas întâlneam ceva nou ne-a captivat și ne-a ținut într-o tensiune fumoasă și într-o curiozitate constructivă. Totul a prins dimensiuni noi, timpul s-a scurs foarte repede, noi repetam cu voce tare informații auzite sau citite, le discutam și ne întrebam unii pe alții dacă mai știm alte lucruri despre „chestiunea în cauză”. Ne-am cunoscut mai bine și pe noi și pe ai noștri. Ne surprindeam mirându-ne, ne surprindeam uimiți de cei cu care ne-am însoțit în călătoria aceasta, de câte știau cei de lângă noi și noi nu știm că ei știu. Ne-am descoperit prin prisma discuțiilor cu ceilalți. Este frumos să te inițiezi în istoria unui popor pe care îl admirăm, care a oferit un cadru favorabil multor personalități din România de a se afirma și de a-și pune în valoare darurile.

Am găsit statuia lui Mihai Eminescu în preajma Universității Sorbona, foarte aproape de Catedrala Mitropoliei ortodoxe române, am descoperit locul de rugăciune al lui Mircea Eliade, am regăsit aportul unui proiect ingineresc revoluționar realizat de Gheorghe Pănculescu în cel mai cunoscut simbol al Franței, Turnul Eiffel, iar ei nu sunt singurii oameni de valoare, în fața cărora vizitatorii Parisului se opresc.

Pe lângă toate aceste minunate „descoperiri”, am întâlnit acolo prieteni români, deoarece am avut șansa de a ne întâlni cu tineri din NEPSIS, precum și cu alți creștini de-ai noștri cu care am împărtășit povești frumoase. Nu am avut timp să ni se facă dor de casă, căci oamenii pe care i-am întâlnit ne-au făcut să ne simțim ca acasă. Au fost deosebit de călduroși și deschiși față de noi. Printre toate construcțiile impresionante și mărețe cărora le-am călcat pragul, Dumnezeu ne-a învrednicit să ajungem și la Mănăstirea de la Limours, o frumoasă mănăstire de maici, care are o bisericuță de lemn construită în stil maramureșean și pictată în stil bizantin. Comunitatea de aici ni s-a părut foarte vie. Ne-am explicat frumusețea comunității și prin faptul că de la mic la mare, la finalul Sfintei Liturghii, aproape toți credincioșii s-au împărtășit cu Sfintele Taine.

Vă spun și o întâmplare. În fiecare dimineață plecam de la gazdele noastre, Violeta și Hugues cu trenul spre Paris. Pentru că drumul durează 45 de minute, citeam împreună rugăciunile de dimineață. Într-una dintre zile, un domn s-a întors spre noi și ne-a spus că suntem într-un tren și să facem liniște, este un loc public. Ne-am uitat în jur și am văzut că o mulțime de oameni vorbeau în vagon. Am înțeles totuși și am continuat să citim rugăciunile în taină. În următoarea dimineață ne-am uitat după un vagon mai gol ca să putem citi rugăciunile fără a fi deranjați, dar fiind ora la care majoritatea merg la serviciu și vagoanele erau pline. Am început să citim cu voce mică, astfel încât să nu deranjăm pe cineva. După câteva rugăciuni citite în șoaptă, o doamnă vine și se așează lângă noi. Trage cu urechea, ascultat cu sfială…

• Pot să citesc și eu o rugăciune cu voi?

Era româncă. A citit și ea câteva rugăciuni. Era profund emoționată. Muncea de mulți ani în Franța, iar în România nu mai călcase de mai bine de 8 ani. Auzind-o, am prins curaj și energie. Ne-am bucurat de această întâlnire matinală. Am discutat despre întâmplare. Parisul ne-a dat o temă pentru acasă în cele din urmă. Am înțeles încă odată că suntem invitați la a împărtăși cu cei din jur bucuria, credința, viața. Din acest motiv vă și povestesc cele trăite în această călătorie. Tânărul ar trebui să se asemene cu o albină care strânge tot ce e bun și frumos din diferite flori și la rândul ei oferă produse tămăduitoare celor ce-l înconjoară.

Așadar, frumusețea, curăția, curiozitatea, dărnicia și bunătatea trebuie împărtășite celor de lângă noi, celor care se bucură să primească, care sunt în căutare, sau pe care Bunul Dumnezeu ni-i scoate în cale.

Slavă Bunului Dumnezeu și mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă această călătorie! (Oana Maxim, ATOR)