Exponatul lunii martie 2025: Crucea Patriarhală acordată de Preafericitul Miron Cristea, Patriarhul României

Documentar

Exponatul lunii martie 2025: Crucea Patriarhală acordată de Preafericitul Miron Cristea, Patriarhul României

Muzeul Mitropolitan din Iași, în parteneriat cu portalul doxologia.ro, aduce în atenția publicului încă un obiect care a fost selectat pentru a fi pus în valoare ca exponat al lunii martie 2025: Crucea Patriarhală acordată de Preafericitul Miron Cristea, Patriarhul României, expusă în sala Sinaxar, în cadrul noii expoziții temporare, dedicate iconografiei Sfintei Cruci, ce tocmai a fost deschisă spre vizitare.

Încă de la început trebuie să precizăm că Crucea Patriarhală reprezintă cea mai înaltă distincție oferită de Patriarhia Română, fiind acordată de patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea ierarhilor eparhioți, atât clerului, cât și mirenilor care au avut o activitate remarcabilă pe plan pastoral-misionar, administrativ-bisericesc, didactic-educativ și social-filantropic.

Această distincție a fost instituită în anul 1925, de către Patriarhul Miron Cristea, imediat după ridicarea în rang a Bisericii Ortodoxe Române, deoarece dorea să încurajeze și să răsplătească activitățile care contribuiau la consolidarea Bisericii Ortodoxe Române, dar și la dezvoltarea societății în ansamblu, într-o perioadă importantă din istoria României interbelice.

Pentru realizarea grafică a acestei Cruci, a fost contactat pictorul Costin Petrescu (1872-1954), care a respectat întocmai descrierea unor grătele decorative pe care le-a văzut Preafericitul Miron, la fereastra unei case ţărăneşti din cătunul Cătimănel, aparţinător comunei Topliţa, din Transilvania

Crucea Patriarhală a fost înscrisă și în Stema Patriarhiei Române, aprobată prin Legea nr. 70, votată în Senatul României la 28 martie 1928, în Adunarea Deputaţilor la 6 aprilie 1928 şi promulgată prin Decretul Regal nr. 1.148 din 25 aprilie 1928, publicat în „Monitorul oficial”, Partea I, nr. 96 din 3 mai 1928.

Această Cruce Patriarhală, având numărul de inventar 49, este alcătuită dintr-o cruce greacă, cu patru braţe egale, de culoare albastru cobalt ceruleum, mărginit un chenar subțire negru și apoi o margine aurie. La jumătatea fiecăruia dintre cele patru braţe ale crucii principale se formează o altă cruce, rezultând astfel patru cruci mijlocii, toate având braţe egale. La capetele exterioare ale celor patru cruci mijlocii se află 12 cruci mai mici, tot cu braţe egale. Astfel, numărul total al crucilor mari, mijlocii şi mici ajunge la 17, iar împreună cu crucea principală, se formează un total de 18 cruci. Simbolic, cifra 1 reprezintă unitatea, iar cifra 8 semnifică infinitatea. Multiplicarea numărului de cruci conferă acestei distincţii caracterul de „cruce infinită”, un simbol al dinamicii vieţii bisericeşti, în mărturisirea iubirii infinite a Preasfintei Treimi.

În centru se află scrisă cu litere aurii, monograma „+ Miron I, Patriarhul României”, înscrisă în două cercuri tot aurii. În partea superioară a crucii prinsă printr-o articulație mobilă se află timbarată o mitră patriarhală stilizată, de care este prins un lanț din zale aurii, sub forma unei frânghii răsucite. 

Culoarea aleasă pentru această distincție a vrut să ne amintească de Cer, spre care trebuie să tindem mereu.

Trebuie menționat și faptul că pe spatele crucii, pe fiecare braț este reprezentat câte un romb negru, încadrat de un romb auriu și încă unul negru, având în centru același romb. Dacă vrem să găsim o interpretare a acestor simboluri, cele trei romburi incluse unul în celălalt ne duce cu gândul la Sfânta Treime. Cele 4 romburi de pe brațe îi reprezintă pe Mitropoliții celor patru mitropolii aflate în 1925 în componența Patriarhiei Române, iar rombul central, pe însuși Patriarhul României.

În timpul păstoririi Patriarhilor ce au urmat, forma și culoarea Crucii a fost ușor modificată, primind o altă nuanță de albastru și mărindu-i numărul de cruci de la bază.

În prezent, Crucea Patriarhală, este realizată în email alb are la bază adăugat un picior format din încă 6 cruci (2x3), simbolizând cultivarea darurilor primite la Botez şi Hirotonie, prin rugăciune şi dărnicie, sporind astfel lucrările misionare şi pastorale, precum şi sprijinirea Ortodoxiei româneşti din ţară şi din afara graniţelor ei.

Încă de la instituire, odată cu acordarea acestei distincții, se acordă și diploma sau brevetul care îi conferă titularului dreptul de a purta. 

Așadar, vă invit să vizitați Muzeul Mitropolitan pentru a vedea acest obiect de mare valoare, dar și pentru a descoperi multe alte odoare păstrate peste vremuri de Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

Citește despre: