Expoziție de icoane și concert al seminariștilor botoșăneni, la Viena, Nürnberg și München

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului

Expoziție de icoane și concert al seminariștilor botoșăneni, la Viena, Nürnberg și München

La invitația ÎPS Serafim, în perioada 29 septembrie - 3 octombrie, grupul coral „Biruitorii” al Seminarului Teologic „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Botoșani s-a aflat în Austria și Germania (Viena, Nürnberg și München), unde au prezentat o expoziție de icoane, au participat la Sfânta Liturghie și la alte slujbe, interpretând cântări religioase corale și psaltice, tradițional-folclorice și cântece folk. Turneul lor se înscrie în seria de evenimente din 2017, an omagial al iconarilor și pictorilor bisericești în Patriarhia Română.

La invitația Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim, grupul coral „Biruitorii” al Seminarului Teologic „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Botoșani, însoțit de părintele director dr. Daniel Dascălu și de pr. Teodor Cenușă, profesor de muzică psaltică la același seminar s-au aflat la Viena, Nürnberg și München unde au promovat frumusețea iconografiei ortodoxe și au interpretat cântări religioase și laice.

Vineri seara, 29 septembrie, invitații s-au aflat în parohia „La Sfânta Înviere” din Viena, participând la slujba acatistului și prezentând o expoziție de icoane realizate de mai multe serii de elevi ai seminarului botoșănean ca lucrări de atestat la încheierea studiilor medii. Părintele Daniel Dascălu a explicat celor prezenți cât este de importantă promovarea talentelor în rândul tinerilor ortodocși, iar apoi a trecut în revistă lucrările iconografice. Expoziția a fost însoțită de un program de cântări religioase corale și psaltice, precum și cântece din folclorul românesc sau folk, performate de seminariști. Seara, părintele vicar, prof. dr. Nicolae Dura i-a însoțit pe tinerii seminariști într-o plimbare prin frumoasa capitală a Austriei. A doua zi dimineață, coriștii au dat răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie săvârșită la biserica „Sf. Cuv. Antonie cel Mare”, iar apoi au fost invitați de părintele paroh, prof. dr. Ioan Moga la o agapă frățească.

Duminică, 1 octombrie, evenimentul a continuat la catedrala mitropolitană din Nürnberg, unde tinerii au dat răspunsurile liturgice, iar părintele Daniel Dascălu a predicat despre importanța praznicului Acoperământului Maicii Domnului. După Sfânta Liturghie, programul iconografic și coral a fost repetat și în sala parohială de la Nürnberg, încântând audiența. Lunea a fost dedicată vizitării principalelor obiective turistice și Nürnberg, printre care și Kaiserliche Burg, vechea reședință a împăraților romano-germani în Evul Mediu.

Marți, 3 octombrie, de Ziua națională a Germaniei, tinerii au fost întâmpinaţi de părintele paroh Alexandru Nan, protopopul Bavariei, care i-a însoţit la principalele obiective turistice ale oraşului München. Seara, expoziția a fost găzduită la biserica Sf. Wilibrord de către Parohia „Nașterea Domnului” din München, fiind prezenți numeroși credincioșii români din capitala bavareză care s-au bucurat de repertoriul variat performat de seminarişti.

Citește despre: