Expozitie de icoane pe sticlă, în Parohia Beznea

Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei

Expozitie de icoane pe sticlă, în Parohia Beznea

    • Expozitie de icoane pe sticlă, în Parohia Beznea
      Expozitie de icoane pe sticlă, în Parohia Beznea

      Expozitie de icoane pe sticlă, în Parohia Beznea

A doua ediție a expoziției de icoane pe sticlă s-a desfăşurat în Duminica Floriilor, 24 aprilie 2016, în Parohia Beznea, Eparhia Oradiei. Lucrările au fost realizate de elevi, în cadrul orei de opțional „Icoana din sufletul copilului” desfășurată pe lângă ora de religie, cu sprijinul financiar al parohiei.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, icoanele pictate de copii au fost expuse încă de dimineață în sfânta biserică, iar la finalul Sfintei Liturghii a avut loc vernisajul expoziției, după un cuvânt al părintelui paroh Ioan Cohuț.

Acesta a evidențiat munca micilor iconari și implicarea deosebită a profesorului coordonator, mulțumindu-le tuturor în numele credincioșilor din parohie pentru strădania lor și pentru bucuria deosebită pe care au adus-o tuturor în această zi de mare praznic. Totodată, părintele paroh şi-a exprimat speranța că tot mai mulți copii vor participa atât la cursul de pictură bisericească, cât și la alte proiecte organizate de profesorul de religie și de parohie.

Pentru ca bucuria să fie deplină, în încheiere, un grup de eleve care au participat cu succes la Festivalul Județean de Pricesne „La umbra Crucii Tale”, au susținut un scurt concert de pricesne specifice Postului Mare.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: