„Bună ziua dragilor!”

„Bună ziuaaa!”

Salut de planificare şcolară! Salutul meu pentru voi dragilor, pentru copiii dumneavoastră, pentru fiii duhovniceşti care îmi sunt ucenici în câteva şcoli, pentru catolicii şi neoprotestanţii care stau la obiectul Religie/Istoria Religiilor pentru că aşa simt nevoia sau din alte motive.

La câteva dintre orele de Religie (ortodoxă, fireşte) programa şcolară tratează tema „Familia creştină azi”.

Sincer vorbind, o temă proiectată în două ore de 50 minute fiecare, din care efectiv se alocă discuţiilor cam 30 de minute maxim, nu poate fi tratată exhaustiv, fiindcă timpul fizic nu permite. Profesorul de Religie devine din doctor în Teologie doctor în pragmatism. E un subiect vast, însă nu poate ocupa un semestru, deşi în lumea în care predăm, această temă are nevoie nu de săptămâni ci de ani.

Ghidul şcolar – manualul – un obiect foarte bun, fidel informator şi îngrijit subiect de studiu. Dar titlul? Familia creştină azi? Vă invit să luaţi parte la ora noastră de Religie... măcar în câteva rânduri...

Familia – termen explicat în mii de feluri, fiecare definiţie având monumental dreptate. Nu pot porni în discuţie fără a înţelege OMUL – familia primordială: omul creat de Dumnezeu din ţărâna înzestrată cu suflare de viaţă – pământ (Adam) şi suflet sau viaţă (Eva), care primeşte întreaga creaţie dumnezeiască. Omul primeşte calitatea divină, prin suflet, parte a dumnezeirii, şi posibilitatea mântuirii prin familie. Până aici e simplu... de ce creştină? Findcă noi, creştinii, facem parte din mântuire, din salvare, din veşnicie, dintr-o altfel de realitate decât cele vizualizate şi înţelese de noi în mod uzual. Fiindcă noi suntem apa schimbată în vin de Hristos la nunta din Cana Galileii; deşi vremea lui Hristos nu venise încă (Încă n-a venit ceasul Meu conform Ioan II, 4) Maica Domnului preschimbă prin mijlocire, prin rugăminte, cu puterea actului săvârşit de Iisus, firea. Despre om, ca subiect, putem vorbi în mii de feluri. Omul, fiinţă creată de Dumnezeu, este cel care primeşte întregul, deplinătatea creaţiei, el însuşi fiind cununa creaţiei. Omul se consideră pe sine adesea măsura tuturor lucrurilor, cireaşa de pe tort... De aici discuţiile despre Eva, cea dintâi ispitită, şi Adam, cel ascultător de femeie, pot deriva în derizoriu. Femeia este creată deodată cu bărbatul în omul primordial şi stop! Iar Eva este cea dintâi ispitită fiindcă ea reprezintă elementul dumnezeirii din om, şi anume, viaţa, iar Adam, celălalt element, – pământul sau creaţia. Nici urmă de misoginism, niciun argument pentru naivitate sau slăbiciune. Femeia este tot una cu bărbatul, om creat după chipul lui Dumnezeu (Facere I, 26) pentru a atinge asemănarea cu El (Facere I, 27).

Simplu şi limpede definim omul – familie creată de Dumnezeu. Dar de ce creştină, când în lume există şi familia musulmană, familia hindusă, familia iudaică sau familii de alte tipuri religioase sau secularizate sau atee? Fiindcă Iisus nu a preschimbat apa în vin ca modalitate de începere a operei Sale mântuitoare, ci a binecuvântat prin prezenţa Lui instituţia nunţii, chiar dacă El era prezent la o nuntă iudaică şi nu creştină. Dintotdeauna familia a ocupat, ocupă şi va ocupa un loc central în viaţa omenirii, cu toate pervertirile voite şi obligatorii ale prezentului (reliefat adesea în trecut şi proiectat inutil în viitor). Şi legat de ea, fiinţial, Cununia reprezintă Taina sau Sacramentul care atinge dimensiuni fiziologice, psihologice, sociale, comunitare şi motivaţionale. Mă căsătoresc cu persoana iubită (obligatoriu de sex opus!) fiindcă vreau să (re-)devin un trup! Vreau să am o viaţă completă şi complexă în trup şi în suflet, o viaţă care mă împlineşte ca OM.

Există tendinţa, de la care şi noi abdicăm uneori, să discutăm în afara religiosului. Vrem logică, morală, umanism (de parcă toate ar exclude religiosul!). Ce facem cu surogatele de falsă calitate? „Familia” gay (e discriminatoriu pentru mintea unui om normal să le numeşti familii, dar folosim „materialul clientului”) nu sunt genitorii, iar existenţa unei anormalităţi LG (lesbian – gay) duce la exterminare. Plus că famiile normale, excepţii de la regulile modernităţii, ar deveni doar donatoare de copii pentru famiile LG. Dacă ne-am obişnuit de mult ca exepţia să devină regulă (a se vedea înţelesul cuvântului „mană” de exemplu), e greu totuşi de conceput ca un copil să crească într-o familie LG cu pretenţia de a avea propria familie procreativă.

Îmi este foarte limpede şi prea bine argumentat că o familie de genul celei în care am crescut se înscrie şi se identifică cu normalul. Angajamentele LG sunt o problemă de alegere. Potrivit cuvântului Scripturii, Biserica şi pe aceştia: Dumnezeu, Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (1Timotei 2, 4).

Şi totuşi de ce familia creştină azi? Fiindcă ea este iubirea împlinită. În treimea familiei, tatăl, mama şi pruncii, se ilustrează Treimea dumnezeiască. Fiindcă în ea se regăseşte confortul psihic şi fizic pe care îl căutăm încă de la începutul vieţii. Din acest motiv nu putem concepe o altă hibă, şi anume, desfrâul sau infidelitatea. Din acelaşi motiv nu putem înţelege atitudinea care cataloghează eventuala despărţire ca „nepotrivire de caracter”.  Sau totala nepotrivire de expresie a statului care ne spune în constituţie ambiguu şi adormit că „ocroteşte căsătoria şi familia; el sprijină, prin măsuri economice şi sociale, dezvoltarea şi consolidarea familiei” deşi în câteva zile totul e rezolvat la notarul public (care a luat rolul mediatorului şi speră într-o minune de vreme ce acordă soților un termen de 30 de zile pentru eventuala retragere a cererii de divorț depuse).

Familia creştină mai există azi? Desigur. În fiecare casă în care scâncete de copii se aud prin pereţii de gips sau lut şi nu în aparatul de vacuum pentru avort... În fiecare strângere de mâini care lasă în urmă diferenţele de opinie înăbuşite de comunicare... În fiecare îmbrăţişare pentru lacrima obţinerii primului pas eliberator din suferinţa păcatelor şi a inconştienţei. În fiecare gest care exprimă nu indiferenţă ci implicare în vieţile celor din jur, chiar dacă toţi cei care mă încojoară nu aparţin Ortodoxiei mele. Şi da! Familia azi e la fel de puternică ca întotdeauna, fiindcă ea nu e un sistem educaţional teoretizat şi secularizat, ci un mod de viaţă. Mă nasc creştin şi sunt fericit! Nu îmi trebuie diplomă pentru Ortodoxia mea şi nici lauri pentru Ortodoxia familiei mele, findcă ai mei m-au născut din trup şi din apă şi din Duh.

Într-o societate în care pricipalele valori civile: sănătatea, educaţia, sistemul juridic şi libertatea de expresie sunt subminate şi folosite ca instrumente de manipulare a maselor, familia creştină parcă nu îşi găseşte locul, fiind catalogată ca „învechită şi depăşită”. Ce e mai simplu: să conduci un popor inteligent prin politici de subjugare sau să conduci un popor subjugat prin politici inteligente? Aproape că nu mai sesizăm diferenţa...