Scopul principal al familiei create de Dumnezeu este naşterea de copii, pentru înmulţirea neamului omenesc, pentru continuitatea vieţii pe pământ. În Sfânta Scriptură citim că după ce Dumnezeu i-a făcut pe primii oameni, i-a binecuvântat zicând: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul” (Fac. 1, 28).

Starea de convieţuire a bărbatului cu femeia are şi menirea de ajutorare reciprocă pentru uşurarea greutăţilor vieţii. Acest ajutor şi-l dau soţii dezinteresat, cu atât mai mult cu cât legătura sufletească este mai mare.

Al treilea scop, este de a feri bărbatul şi femeia de păcatul desfrâului. După căderea omului în păcat, mintea lui s-a întunecat, voinţa lui spre cele bune a slăbit, firea i s-a alterat şi omul, chiar din copilărie este înclinat spre cele rele, iar mai târziu e copleşit de pasiuni trupeşti, care, dacă au frâu liber îl duc pe om la păcat şi nenorocire; parcă cel mai amăgitor păcat este desfrâul, iar familia este leacul potrivit pentru prevenirea lui. Sfântul Apostol Pavel zice: „Ca pază împotriva desfrânărilor, fiecare bărbat să-şi aibă femeia sa, şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei” (I Cor. 7, 2).

Aşadar, starea de căsătorie e o stare naturală pe care nu o întemeiază Mântuitorul; El numai o ridică pe o treaptă superioară, de Taină.

(Arhimandrit Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 1996, p.159)