Familie creştină incendiată în Pakistan
Shama și Shahzad Masih, dimpreună cu cei trei copii au fost puşi sub acuzaţia profanării unui Coran pe care l-au găsit în casa pe care o cumpăraseră în anul 2014. Creştini fiind, au pus cartea printre lucrurile adunate de la vechii proprietari, într-o cutie aşezată mai apoi lângă uşă.
Prigoana creştinilor din Orientul Mijlociu se înteţeşte, de la zi la zi. Familii întregi, care au în componenţă copii şi bătrâni se alătură sfinţilor din Sinaxarul Bisericii. Alungaţi, răpiţi şi chiar omorâţi pentru credinţa lor, aceşti creştini poartă cu ei semnul mărturisirii că Însuşi Iisus Hristos a fost răstignit. Deşi nouă, occidentalilor, parcă nu ne vine să credem că aceste fapte se întâmplă, ele semnifică realitatea de zi cu zi a creştinilor din spaţiul arab.
Ultimele informaţii ale lunii februarie 2015 vin din Pakistan. În oraşul Lahore din provincia Punjab, o întreagă familie creştină aparţinând Bisericii Siriene Iacobite a fost răpită și ţinută în captivitate. Apoi, toţi membrii ei au fost ucişi la marginea oraşului. După odioasa crimă, trupurile au fost incendiate, aşa cum relatează Al Jazeera.com.
Shama și Shahzad Masih, dimpreună cu cei trei copii au fost puşi sub acuzaţia profanării unui Coran pe care l-au găsit în casa pe care o cumpăraseră în anul 2014. Creştini fiind, au pus cartea printre lucrurile adunate de la vechii proprietari, într-o cutie aşezată mai apoi lângă uşă.
Coranul a fost luat de nişte copii care l-au dus clericului musulman din localitate. La instigarea acestuia, o adevărată armată rebelă a sechestrat familia Masih, ajungându-se apoi la cele relatate. Deşi statul de drept Punjab s-a autosesizat, crima a fost săvârşită, lăsând o rană imensă atât în sânul familiei, cât şi în comunitatea creştină din Pakistan.