Întâlnirea cu prof. dr. Florian Colceag, antrenorul de genii cum i se spune, unul dintre cei mai cunoscuţi psihopedagogi din România, anunţată în deschiderea celei de-a VIII-a ediţii a Conferinţelor „Ai copil. Învaţă să fii părinte”, organizate de Şcoala „Varlaam Mitropolitul”, se anunţă a fi foarte interesantă şi prin aspectul discuţiilor cu domnia sa, şi prin subiectul abordat – „Cum stimulăm sau inhibăm atenţia”. Întrebarea nu va avea un singur răspuns, ci o sumă de lămuriri pe care fiecare părinte care este interesat de dezvoltarea copilului le aşteaptă sau care îl vor ajuta să completeze un puzzle început în clipa în care micuţul a venit pe lume.

Puţini părinţi escaladează piramida lui Maslow

În foarte multe cazuri, adulţii se implică emoţional în creşterea unui prichindel, dar nu suficient la modul didactic, nu ştiu să lucreze cu copiii. Nu este o constatare incriminatorie, ci una de ajutor, iar răspunsurile le găsim şi la Şcoala Părinţilor, un proiect al Fundaţiei «Varlaam Mitropolitul», care patronează şcoala primară şi gimnaziul cu acelaşi nume. Foarte mulţi adulţi au puţin timp la dispoziţie, fiind preocupaţi de asigurarea resurselor materiale. Petrec mare parte din zi la locul de muncă şi se întâmplă să aloce mai puţine ore copilului. Unii intervin mai greu în dezvoltarea abilităţilor celor mici, nu sunt mereu prompţi atunci când trebuie să ajute cu un gest, cu un cuvânt, cu o încurajare astfel încât să le sădească încrederea în forţele proprii pentru ca adultul în devenire să-şi asume un domeniu de pasiune pe care apoi să-l dezvolte. „Părintele este preocupat foarte mult de asigurarea resurselor zilnice, potrivit primului nivel al piramidei lui Maslow, dar el are nevoie de mai mult – de comunicare, de protecţie personală, de autodezvoltare. De multe ori, părintele nu ştie să-i dea decât un singur rând de resurse, care înseamnă hrană, bani, distracţie (aflate pe primul nivel al piramidei – n.r.). Nu ştie să acţioneze pe celelalte nevoi ale copilului, care creşte pe ceea ce i să dă, neştiind de altele”, a spus prof. dr. Florian Colceag în foarte multe conferinţe publice. Dacă a fost crescut doar cu materiile prime de bază, fără să fost hrănit şipe celelalte direcţii, copilul va ajunge un personaj care nu simte nevoia autodezvoltării, a comunicării în mod deosebit, a protecţiei mediului social sau a mediului biologic fiindcă nu i-au fost cultivate aceste segmente. „Părintele trebuie să înveţe cine este copilul, cum arată, cum se dezvoltă, ce nevoi reale are. Este o problemă care ţine seama de structura cea mai fină a psihicului uman. Când pleacă la drum, copilul are toate matricile, dar nu sunt umplute. Acestea se completează cu ce pune mediul social şi, în special, familia, mai ales în primii ani de viaţă”, a atras atenţia psihopedagogul.

Stimularea aduce rezultate

Fiecare dintre noi venim cu un set de înzestrări, cu ceea ce ne-a dat natura, pe care trebuie săle hrănim. Echilibrul din acest proces determină dezvoltarea ulterioară acopilului. „Natura îi poate da enorm de mult, dar dacă nu este hrănit sufleteşte, pe comunicare, pe dezvoltare personală, pe stima de sine, pe găsirea unor idealuri, pe etică, pe echilibrul sufletesc, copilul creşte insuficient, nu îşi dezvoltă toate abilităţile. Dacă este hrănit pe toate dimensiunile şi are răspuns la toate întrebările, creşte frumos fiindcă a fost stimulat. Majoritatea copiilor se nasc uluitor de deştepţi, dar intervine mecanismul social care le distruge potenţialele. În loc să le încurajeze abilităţile, îi descurajează”, este un alt mesaj al prof. dr. Florian Colceag. Cu alte cuvinte, replicile le sunt tăiate, cei mici sunt puşi la colţ, întrebările rămân fără răspuns. Copilul nu este admis la masa adultului, este considerat o fiinţă mică, eventual consumatoare de timp, şi nu primeşte nimic. Ca urmare, nu mai evoluează fiindcă nu este hrănit cu informaţia corespunzătoare. În timp, realitatea înconjurătoare nu-i va mai plăcea, nici oamenii care îl tratează superior, apoi va simţi că este nesemnificativ în jocurile sociale. „Atunci se retrage în spaţiul oniric, în care va pune valori pe tot soiul de personaje imaginare, îşi va crea lumea lui în care va spune că se joacă. De fapt, este primul act de «autism» pe care îl are copilul. El se joacă în lumea lui fiindcă în cea reală nu îşi găseşte locul”, spune deseori Florian Colceag. Cel mic se retrage undeva într-o lume în care crede că părintele nu intră. Dacă totuşi adultul va forţa barierele, ar putea provoca probleme nervoase prichindelului. Copilul are nevoie de dragoste, de încurajare, de comunicare directă. Are nevoie să se simtă o fiinţă deplină, de sine stătătoare, cu verb şi acţiune la nivelul lui de vârstă. Dacă vom ignora dorinţele sale, riscăm ca peste ani să avem alături un adolescent fie inhibat, fie rebel. Pentru a-l ajuta să îşi găsească drumul şi misiunea va fi nevoie de multă iubire, acceptare şi iertare. Eforturile de recuperare vor fi mai mari, iar suferinţele poate pe măsură, de aceea este important săfim atenţi la educaţie încă de când cei mici sunt în scutece.