Fapta cea bună
Fraţilor şi părinţilor, fapta bună este lucrarea ce nu încetează nici conteneşte vreodată, ci totdeauna merge înainte, în acest chip bărbaţii drepţi se înalţă la măsurile cele mai de sus ale faptelor bune.
Fraţilor şi părinţilor, fapta bună este lucrarea ce nu încetează nici conteneşte vreodată, ci totdeauna merge înainte, în acest chip bărbaţii drepţi se înalţă la măsurile cele mai de sus ale faptelor bune. De aceea zice Apostolul: Nu cunosc că am luat dar şi nu cunosc care este săvârşirea faptei bune, ci alerg să ajung la cea cu care m-a liberat şi m-a miluit pe mine Hristos Iisus. Şi iarăşi zice: Faptele bune cele trecute pe care le-am făcut, le-am uitat și la cele dinainte mă nevoiesc; cu nădejdea alerg către darul chemării de sus a lui Dumnezeu în Hristos Iisus. Adică bunătatea nu are niciodată sfârşit, că după ce încetează bunătatea, începe răutatea să lucreze. Deci şi noi fraţilor, să nu rămânem înapoi, nici să nu încetăm a merge pe calea faptelor bune, ci totdeauna să fim lesne porniţi şi întăriţi în osârdie, ca să mergem din putere în putere, până vom ajunge bărbaţi desăvârşiţi şi la măsura vârstei plinirii lui Hristos. Şi nu vom putea săvârşi aceasta prin alt mijloc, decât petrecând toată ziua şi tot ceasul cu osârdie. Adică la ceasul utreniei, să ne sculăm îndată din somn şi să ne aflăm la rugăciune; la sfârşitul utreniei, să începem cu bucurie lucrul obişnuit şi în inima noastră să zicem dumnezeieştile cuvinte ale citirii, împreună lucrând şi mâinile şi gândul. A venit seara, să ne culcăm cu cuvenită mulţumire şi cu umilinţă, săvârşind canoanele, fără tulburare, cu plecarea genunchilor la pământ şi apoi să dormim, păzindu-ne de nălucirile şi arătările viclene. Cu această gătire şi petrecere a zilei şi nopţii, se împlineşte ceea ce zice dumnezeiescul David: Ziua zilei vesteşte graiul, şi noaptea, nopţii, priceperea. Să nu treacă ziua cu vorbe netrebnice, cu râsete şi cu leneviri, nici noaptea cu gânduri de desfrânare şi de necurăţie. Şi nu numai trupul, ci şi sufletul să-l păzim, că Domnul voieşte ca amândouă să fie curate de gândurile viclene. De va zice cineva că-l supără patima poftei, apoi ce este mai dulce decât fapta bună. Pe aceasta să o poftească şi la ea să râvnească, pentru că dulceaţa ei este foarte poftită şi fără saţiu. Dacă ne ispiteşte dragostea frumuseţii şi podoaba ei, apoi ce este mai frumos decât Domnul nostru Iisus Hristos, cu a Cărui frumuseţe toate lucrurile se împodobesc şi se înfrumuseţează. Iar poftele rele sălbăticesc sufletul şi-l urzesc mai rău decât al fiarelor necuvântătoare, căci nu pricinuiesc veselie sau bucurie, ci tiranie, scârbă şi viaţă amărâtă.
Nu vă înşelaţi, zice Scriptura, că trup și sânge, împărăţia lui Dumnezeu nu vor moşteni, nici stricăciunea nestricăciune". Pe care om nu l-a necinstit păcatul şi nu l-a dat morţii, şi dimpotrivă, pe care om nu l-a înălţat fapta bună şi nu l-a arătat minunat în lume! Să lăsăm pe cei mulţi şi să vorbim numai de doi, de Iosif cel frumos şi de fiul cel întâi născut al lui David. Amon pentru că a desfrânat cu sora sa, a fost omorât. Iar Iosif a ajuns ca şi împărat al Egiptului pentru că a iubit mult fecioria. În adevăr fapta bună este râvnitoare şi mântuitoare, iar răutatea este rea şi urâtă. Dar, cu tot adevărul, noi oamenii ne amăgim cu mare înşelăciune şi alegem mai bine moartea, decât viaţa, mai mult iubim întunericul, decât lumina şi stricăciunea, decât nestricăciunea. Şi zic unii, că şi noi am pofti să iubim binele, dar nu putem. Nu este adevărat, ci pentru că nu voim, pentru aceea nu-l iubim; dar să nu ni se pară că voim, ci din toată inima să voim. Căci fiind singurii stăpânitori ai minţii şi voii noastre, ceea ce voim, aceea facem.
Precum se vede, obiceiul rău din tinereţe a întărit patimile în noi şi pentru aceea ni se pare că foarte greu ne putem izbăvi de ele. Dar iată ce zice Apostolul: Omenesc lucru vă grăiesc, pentru neputinţa trupului vostru, că precum aţi făcut mădularele voastre a fi supuse necurăţiei şi nelegiuirii spre pierzare, aşa faceţi-le acum, faceţi-le zic, mădulare supuse dreptăţii spre sfinţeniei. Drept aceea, fraţilor, trebuie cu răbdare şi cu rugăciune să batem la uşă şi în adevăr ne va deschide uşa Dumnezeul nostru cel bun, făcând în noi cele plăcute înaintea Lui şi dându-ne nouă viaţa veşnică în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
(Sfântul Teodor Studitul, Cuvântări duhovnicești, Editura Episcopia Alba Iulia, Alba Iulia, 1994, pp. 125-126)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro