Dacă cele nouă cete ale îngerilor ar cădea din Cer și ar deveni demoni, dacă toți oamenii ar deveni răi, dacă toate făpturile, cerul, luminătorii, preoții, animalele s-ar lepăda de Dumnezeu – toate aceste rele ale făpturilor, comparate cu plinătatea sfințeniei Născătoarei de Dumnezeu, nu ar fi posibil să-L întristeze pe Dumnezeu. Deoarece numai Stăpâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu a fost în măsură să-L mulțumească pe Dumnezeu în toate. Numai aceasta, stând între Dumnezeu și oameni, pe Dumnezeu L-a făcut Fiul omului, iar pe oameni i-a făcut fii ai lui Dumnezeu.

Fără mijlocirea ei, nimeni, niciun înger, nici om, nu poate să se apropie de Dumnezeu, deoarece numai ea singură este graniță unică între firea cea creată și cea necreată. Numai ea este dumnezeu imediat după Dumnezeu și este așezată pe locul doi după Sfânta Treime, ca fiind Maica adevărată a lui Dumnezeu. Aceasta singură este nu numai cămara tezaurului întregii bogății a Dumnezeirii, ci și cea care împarte tuturor, îngerilor și oamenilor, toate darurile duhovnicești și dumnezeiești și strălucirile cele mai presus de fire, pe care Dumnezeu le dăruiește creației. Și nu este cineva care să o cheme cu credință și să nu fie ascultat cu milostivire. Însuși Fiul lui Dumnezeu și Fiu iubit al Fecioarei a dat pe Maica Sa mamă nouă tuturor și apărătoare, pentru a ne ajuta la mântuire.

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Maica Domnului în teologia și imnografia Sfinților Părinți, Monah Teoclit Dionisiacul, trad. Cristina Rogobete și Adrian Marinescu, Editura Bizantină, 2002, p. 20)