Orice făptură inteligibilă şi raţională, care pare bună şi frumoasă, are în mod natural în ea seminţele dumnezeieşti după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, Cel ce a făcut-o, care de la început a fost de la Dumnezeu, şi se mişcă prin fire potrivit acelor dumnezeieşti seminţe, dar nu îi este cu putinţă să le ducă la împlinire cum trebuie, fără ajutorul Sfântului Duh. „Căci nici una dintre făpturi", după cum arată marele Dionisie, „nu este desăvârşită în sine sau nu este lipsită de întreaga perfecţiune, afară numai de ceea ce este cu adevărat desăvârşit în sine şi mai înainte de toată desăvârşirea", ca necreat. Astfel, Duhul Sfânt împărtăşeşte puterilor cereşti temeiul şi tăria virtuţii, cum spune Sfântul Vasile cel Mare, şi ele au nevoie continuu de această neîncetată dumnezeiască izvorâre, dacă mai ales te gândeşti la ceea ce învaţă David, când Îl laudă pe Dumnezeu: „Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc". Şi nu a zis „Cel ce ai făcut", ci „Cel ce faci", fiindcă au nevoie de El neîncetat, cum am spus deja, şi fără El nu pot să facă nimic. După cum nici noi, cu atât mai mult, nu putem, oricât ne-am strădui, şi, deşi părem că facem, rezultatul nu va fi fără reproş, ci nedesăvârșit și fără frumuseţe.

(Sfântul Calist Angelicoudes, Trei tratate isihaste, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 130)