Un părinte dintr-o mănăstire din Moldova, venind în chilia sa de la slujba Utreniei, cam pe la două noaptea, s-a apucat să facă ceea ce-i dăduse duhovnicul său la ultima spovedanie, canonul. Cum era mai glumeț din fire, primise de citit un număr de catisme din Psaltirea lui David, câteva dimineața și câteva seara. Dar el având un somn atât de lin și liniștit cu o seară înainte, se trezise fix la ora la care trebuia să înceapă ascultarea. Era ajutor de bucătar. Și efectiv nu mai avusese timp să-și facă canonul de dimineață.

Astfel, așezându-se în fața icoanelor, cu Psaltirea deschisă la prima catismă, începu să citească la lumina lumânării primul psalm. Pe la jumătatea psalmului, aude dintr-o dată un bocănit în ușă, însoțit de un glas care cerea binecuvântare. Părintele nostru se ridică de la rugăciune, cu convingerea că nu-l cercetează tocmai pe el dracul la acea oră. Într-adevăr nu era dracul, era un monah înduhovnicit care-i aduse într-o farfurie niște struguri. Primi farfuria, urându-i să aibă o noapte binecuvântată celui ce i-a adus-o.

În timp ce închidea ușa, o muscă zgomotoasă a intrat în chilia lui. Părintele așezându-se din nou la rugăciune, nu mai avea liniște, căci era mai degrabă atent la zgomotul făcut de muscă decât la cuvântul Domnului.

După cum bine știm, muștele trag la lumină. Și cum în chilie era doar lumânarea aprinsă, s-a apropiat, învârtindu-se deasupra ei. Deodată inima părintelui a tresăltat de bucurie, nu din cauza faptului că aripa bâzâitoarei a fost vătămată, ci că liniștea aproape se așternu în chilia sa. S-a ridicat din nou, luând musca și dându-o afară pe ușă.

- Vezi ce ai pățit dacă nu ai intrat cu binecuvântare? spuse întorcându-se cu pace, după ce închise ușa, la canonul său.