ascultare

Protosinghelul Antim Găină avea ucenici puţini, dar sporiţi duhovniceşte

Ca duhovnic, părintele Antim primea la spovedanie numai pe cei care doreau cu adevărat să se mântuiască. Era foarte atent la gânduri şi cerea fiilor săi duhovniceşti să iubească mai ales tăcerea, ascultarea şi rugăciunea lui Iisus. Pentru aceasta, ucenicii săi erau puţini la număr, dar cu aşezarea cea din afară şi cu lucrarea cea dinlăuntru erau mai sporiţi ca ceilalţi.

Arhimandritul Neonil Buzilă, alături de oameni în lupta cu holera

În anul 1847, o holeră cumplită a bântuit Ţara Moldovei, secerând pe cei lipsiţi de ajutor. Atunci, mulţi se izbăveau de moarte fugind prin mănăstiri. La Mănăstirea Neamţ, stareţul Neonil a adăpostit în anul acela numeroase familii de orăşeni din Iaşi, dându-le mâncare şi chilii. Spun toţi că niciunul din călugări şi mireni n-a murit de holeră. Cum se îmbolnăvea cineva, stareţul îl trimitea să se închine la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi se vindeca.

Ascultarea cu discernământ – rodul ascultării oarbe

A mers stareţul la un începător şi i-a spus: „Cântă un cântec lumesc”. „Să fie binecuvântat!”, a spus acela şi a cântat. Apoi a mers la altul care era de zece-cincisprezece ani călugăr şi i-a spus şi aceluia: „Cântă un cântec lumesc”. Însă acela a spus: „Iertaţi”, şi nu a cântat. Amândoi au făcut bine.

Cele trei virtuți pe care le cere Maica Domnului de la călugării din Athos

Ferice de voi, neobosiţi slăvitori ai lui Dumnezeu! Ferice de voi, cetăţeni aleşi ai statului Născătoarei de Dumnezeu! Ea nu cere de la voi niciun fel de impozit, ci cere în dar trei bani din aur curăţit în foc. Care sunt aceștia?

Cum a ajuns Arhimandritul Cleopa Ilie egumen la Schitul Sihăstria

„Dacă este voia Domnului, fac ascultare! Dar mai întâi lăsaţi-mă sa cer sfatul părintelui meu, pustnicul Paisie de la Cozancea.” După ce i-a scris, bătrânul a răspuns: „Părinte Cleopa, dacă obştea te-a ales, fă ascultare! Dar nu te bucura când te-or pune stareţ şi nu te întrista când te-or scoate din stăreţie! Roagă-te mai mult şi lasă-te în voia Domnului!”.

Cuviosul Ioasaf Apostoliu – o viață de 119 ani, din care peste 70 de ani de călugărie și duhovnicie

Era întru toate măsurat şi cu dreaptă socoteală. Nici cu totul aspru, nici uşor iertător; nici ţinând mânia asupra cuiva, nici prea blând cu fiecare; nici multe grăind, nici în zadar vorbind. Ci vorbea puţin, pe înţeles şi potrivit cu rana fiecăruia. Iar cuvintele sale părinteşti, ca nişte săgeţi duhovniceşti alinau durerea, potoleau ispita, izgoneau patima şi răneau inima cu dragostea lui Hristos, căci era întărit de darul Duhului Sfânt.

Sfântul Ierarh Iosif Cel Nou de la Partoş s-a bucurat, încă din timpul vieţii, de aureola sfinţeniei

În anul 1650 este hirotonit arhiereu şi aşezat în scaunul de mitropolit al Timişoarei. Aici, bunul păstor s-a dovedit mare apărător al Ortodoxiei, mângâind şi povăţuind către Hristos timp de trei ani de zile Biserica Banatului. Căci era tare în credinţă, înţelept la cuvânt, blând la inimă şi neadormit în rugăciune. A făcut şi unele minuni, spre lauda lui Dumnezeu şi alinarea suferinţelor unor credincioşi, punând mâinile pe capul lor şi rugându-se pentru ei.

Sfântul Ierarh Nifon, patriarhul care a îngrijit cu smerenie catârii Mănăstirii Dionisiu

După puţin timp, Sfântul Nifon Patriarhul şi-a luat ucenicul şi au plecat în taină de la Vatopedu la Dionisiu, mănăstirea sa din tinereţe, fără a fi cunoscut şi a spune cuiva cine este. După obiceiul acestei mănăstiri, fiecare monah nou venit trebuia să facă un timp ascultare la catâri şi să aducă cu ei lemne din pădure. Sfântul Nifon a făcut această ascultare cu smerenie şi dragoste, până când l-a descoperit Dumnezeu întregii obşti în chip minunat.

Purtăm crucea care mântuiește sau trăim împotrivindu-ne?

Zi de zi, să-şi ia omul crucea sa – crucea răbdării necazurilor, a punerii de sine pe ultimul loc, a îndurării amărăciunilor şi a bolilor, a acceptării tăcute a ocărilor, a ascul­tării depline şi fără rezerve, neîntârziate, de bună­voie, bucuroase, neînfricate, statornice.

Sfântul Ioan de la Prislop – sihastrul martir ucis în peștera care i-a fost chilie

Văzând diavolul că este mereu biruit prin rugăciunile Cuviosului Ioan, a reuşit să-l ucidă într-un chip ca acesta. Pe când Cuviosul Ioan îşi săpa cu dalta o fereastră în peretele chiliei, un om înarmat de pe malul celălalt al pârâului, fiind la vânătoare, l-a împuşcat cu îngăduinţa lui Dumnezeu, crezând că este o fiară. Astfel şi-a dat duhul în mâinile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca un mare sihastru martir şi rugător neadormit al neamului nostru.

Pagini