ascultare
 

Cuviosul Paisie Ieromonahul, egumen al Mănăstirii Humor

Văzând cuviosul că obştea sa se măreşte, iar biserica veche este neîncăpătoare, a hotărât să zidească o nouă biserică în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, „prin voinţa şi cu ajutorul dreptcredinciosului domn Petru (Rareş) Voievod” şi cu cheltuiala logofătului Teodor Bubuiog. Zidirea bisericii a început în anul 1530, sub supravegherea egumenului Paisie, şi s-a sfârşit în acelaşi an, la praznicul Adormirii Maicii Domnului. 

Sfântul Cuvios Antonie cel Mare în iconografie

Când este zugrăvit singur, Sfântul Antonie ţine toiagul în mâna dreaptă, iar în mâ­na stângă un pergament des­făşurat, pe care sunt înscrise cuvintele: „Nu te amăgi, o, călugăre, cu îmbuibarea pântecelui, căci supunerea împreună cu înfrânarea îi subjugă pe demoni”.

Episcopul Macarie al Romanului, ctitorul Mănăstirii Râşca

Văzând Schitul Bogdăneşti (Fălticeni) aproape în paragină, episcopul Macarie a zidit din temelie, cu ajutorul lui Petru Rareş, Mănăstirea Râşca, între anii 1542-1550. Biserica închinată Sfântului Ierarh Nicolae a fost apoi împodobită cu frescă în interior şi exterior, cu chilii şi şcoală mănăstirească. Acest mare ierarh a făcut din ctitoria sa o vestită obşte isihastă cu peste 60 de monahi, toţi lucrători ai rugăciunii lui Iisus, dintre care unii au ajuns să fie număraţi printre sfinţi. Cel mai cuvios ucenic al episcopului Macarie a fost „Ioan de Râşca, arhiepiscopul cel sfânt şi minunat”.

Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, mare dascăl al rugăciunii lui Iisus

Luând din tinereţe crucea lui Hristos, s-a făcut schimonah în Schitul Dălhăuţi (Focşani), prin anii 1705-1706, unde s-a nevoit ca sihastru cu mare osârdie şi frică de Dumnezeu. Aici a deprins adâncul Sfintei Scripturi şi a citit multe scrieri ale Sfinţilor Părinţi. Apoi, cu darul lui Hristos, a ajuns mare lucrător al sfintei rugăciuni şi sfetnic duhovnicesc al părinţilor din obşte.

Omul nu se poate mântui cu forţa – Protosinghelul Vichentie Mălău

Pe fiecare om, dacă nu-l trage şi nu-l mişcă Duhul Sfânt, el rămâne împietrit ca Faraon, căruia Dumnezeu anume i-a împietrit inima, ca să facă minuni prin el, să se proslăvească prin împietrirea lui. Aşa face Dumnezeu cu fiecare om. Nu-l cheamă când vrei tu, ci când vrea El. Degeaba te frămânţi, căci gândurile lui Dumnezeu nu sunt ca ale noastre.

Iubirea – medicamentul contra fricii

Oamenilor și popoarelor și neamurile pământului, dacă vreți să trăiți în pace, fără teamă, în patria voastră, întrarmați-vă cu arma ce se numește iubire.

Sfântul Ierarh Nifon, patriarhul care a îngrijit cu smerenie catârii Mănăstirii Dionisiu

După puţin timp, Sfântul Nifon Patriarhul şi-a luat ucenicul şi au plecat în taină de la Vatopedu la Dionisiu, mănăstirea sa din tinereţe, fără a fi cunoscut şi a spune cuiva cine este. După obiceiul acestei mănăstiri, fiecare monah nou venit trebuia să facă un timp ascultare la catâri şi să aducă cu ei lemne din pădure. Sfântul Nifon a făcut această ascultare cu smerenie şi dragoste, până când l-a descoperit Dumnezeu întregii obşti în chip minunat.

Cum se pictează o icoană în atelierul Mănăstirii Bistrița?

„Ceea ce-mi place mie este că Părintele stareț nu mă grăbește, fiindcă sfinția sa înțelege cu adevărat ce înseamnă și ce presupune să pictezi o icoană. Dacă cineva ți-ar spune în fiecare zi: «Dar n-ai terminat-o încă?», ți-ar produce o stare de încordare și tu nu mai pui suflet și rugăciune în pictura ta. Avea Părintele Cleopa o vorbă: «Văruit pe necârpit, bogdaproste c-am gătit». Dar nu-i așa. Că nu mai scoți artă”, afirmă ieromonahul Vichentie, iconarul de la Mănăstirea Bistrița.

Harul lui Dumnezeu se pogoară peste cei smeriţi

Omul cu adevărat smerit este blând, dar nu numai atunci când toți sunt atenți și amabili cu el, ci și atunci când este hulit și defăimat. El nu se tulbură, nu se înfurie, ci pe toate le rabdă în tăcere.

Sfântul Teodosie cel Mare ‒ drumul spre sfințenie

Fericitul era bucuros de sufletele pe care i le trimitea Dumnezeu spre povățuire, dar în același timp ducea dorul liniștii. Și atunci și-a umplut cădelnița cu cărbuni stinși și, punând tămâie, mergea prin cetate și se ruga să îi arate Domnul locul unde să construiască o biserică și un lăcaș pentru ucenicii săi. Și s-au aprins singuri cărbunii nu departe de peștera în care stătuse până atunci, iar ucenicii s-au și pus pe treabă, de au zidit biserica, ograda și chiliile, încât lavra Sfântului Teodosie a fost primul locaș de obște. Toți cei care veneau erau primiți cu mare bucurie și cinste, iar hrana se înmulțea cât să sature mii de oameni și încă mai rămâneau multe coșuri cu pâine, pentru obște. Au zidit apoi case pentru străini și bolnițe pentru cei suferinzi, dar și alte biserici, pentru ca să poată ține slujbele în cât mai multe limbi.

Pagini