În Scara Sfântului Ioan Scărarul scrie că rugăciunea, pentru cel care se roagă, este de patru feluri: rugăciune întinată, rugăciune furată, rugăciune pierdută şi rugăciune curată. Rugăciune întinată, rugăciune spurcată au toţi aceia care în mintea lor poartă răutăţile şi spurcăciunile pe care le-au văzut cândva şi care apar la vremea rugăciunii. Mai ales astăzi, când sunt aşa de răspândite răutăţile, când oamenii se uită la atâtea urâciuni care apar în faţa lor şi pe care oamenii le caută şi le găsesc la televizor, la video, la filme necuviincioase şi le bagă în suflet de unde nu le mai pot scoate, de multe ori. Când încep să se roage, se roagă cu gânduri bune şi apoi îndată se rătăcesc de la gândurile bune spre gândurile rele şi îşi fac loc gândurile cele întinate pe care le poartă omul în sufletul său.

Este apoi o rugăciune furată pe care ţi-o ia parcă cineva. Citeşti nişte rugăciuni şi vezi că nu-ţi stă parcă mintea la ele, ca şi când ţi-ar fura cineva gândurile cele bune, deşi le ai, porneşti cu ele. Există apoi o rugăciune pierdută, o rugăciune la care nu mai ai alint.

Dar sunt şi oameni care au o rugăciune curată, pentru că au şi viaţă curată. Cine are viaţă curată are şi rugăciune curată. Cine are viaţă întinată are şi rugăciune întinată. Cine are nepăsare, ajunge la întreruperi din rugăciune, la devieri de la rugăciune.

(Arhimandrit Teofil Pârâian, Gânduri care duc spre lumină, Editura ASAB, Bucureşti, 2011, p. 40)